Proteza mobilă lăsată peste noapte într-un pahar cu apă e o imagine pe care mulți o știu de acasă, de la bunici sau de la părinți. Pentru cei care o poartă, varianta fixă pe implanturi a părut multă vreme un lux complicat, cu luni de așteptare și amprente care te făceau să lăcrimezi. Lucrurile s-au schimbat între timp, iar o bună parte din schimbare se petrece acum pe un ecran.
O lucrare All-on-6 în flux digital pornește de la o tomografie 3D a oaselor (CBCT), o scanare intraorală și fotografii ale feței, combinate într-un pacient virtual. Pe el, medicul planifică cele șase implanturi după dinții doriți și le inserează cu un ghid chirurgical printat 3D, iar laboratorul frezează proteza provizorie, apoi pe cea definitivă, după pozițiile implanturilor înregistrate digital.
Etapele unei lucrări All-on-6 digitale, în ordinea în care se petrec
O lucrare All-on-6 realizată digital trece prin șase etape, care încep cu diagnosticul 3D și se încheie cu predarea lucrării definitive. Fiecare etapă produce un fișier pe care următoarea îl folosește, iar pe ideea asta se sprijină tot fluxul digital. Traseul arată cam așa:
- Diagnosticul 3D, adică tomografia CBCT, scanarea intraorală și fotografiile, suprapuse în același program.
- Planificarea protetică, în care se desenează mai întâi dinții și abia apoi se așază implanturile sub ei.
- Proiectarea și printarea ghidului chirurgical care duce planul virtual în gura pacientului.
- Intervenția ghidată, cu inserarea celor șase implanturi și înregistrarea digitală a pozițiilor lor.
- Proteza provizorie fixă, frezată în laborator și montată de obicei în primele zile după operație.
- Lucrarea definitivă, proiectată pornind de la provizoriul validat și realizată după vindecarea osului.
Ce înseamnă All-on-6 și de ce se aleg șase implanturi în loc de patru?
All-on-6 este o lucrare fixă care înlocuiește toți dinții unei arcade și se sprijină pe șase implanturi dentare, cu două mai multe decât varianta All-on-4, ca forțele de masticație să se împartă pe mai multe puncte de sprijin. Implantul e un șurub mic din titan sau zirconiu, introdus în os, care ține locul rădăcinii pierdute. Proteza se prinde de implanturi cu șuruburi, așa că pacientul nu o scoate acasă, doar medicul o poate demonta la controale.
All-on-4 a fost dezvoltat de medicul portughez Paulo Maló, care a tratat primul pacient cu acest protocol în 1998, folosind două implanturi drepte în față și două înclinate în spate. Înclinarea implanturilor din spate ocolește sinusul maxilar sau nervul din mandibulă și scutește adesea pacientul de grefe de os.
Întrebarea dacă șase sunt mai bune decât patru nu are un răspuns de manual. Un studiu retrospectiv publicat în 2023 în Clinical Implant Dentistry and Related Research a urmărit 217 pacienți cu 271 de lucrări fixe pe 1.222 de implanturi, pe perioade cuprinse între 3 și 13 ani, și nu a găsit diferențe semnificative de supraviețuire a implanturilor între All-on-4 și All-on-6 în ansamblu. Aceiași autori au observat însă că medicii specializați în protetica pe implanturi și cei cu experiență medie au preferat semnificativ varianta cu șase implanturi.
Înțeleg preferința asta. Un implant în plus funcționează ca o plasă de siguranță, pentru că, dacă unul dintre cele șase nu se integrează, lucrarea are adesea destul sprijin până la remediere. Pe de altă parte, șase implanturi cer os suficient pe o porțiune mai lungă a arcadei, și asta nu are toată lumea.
Cine ajunge, de obicei, la o astfel de lucrare
La All-on-6 ajung de regulă oamenii care și-au pierdut toți dinții de pe o arcadă sau cei ai căror dinți rămași sunt atât de compromiși încât nu mai pot fi salvați. Organizația Mondială a Sănătății estimează, în fișa sa despre sănătatea orală, că pierderea completă a dinților afectează aproape 7% dintre adulții de peste 20 de ani și ajunge la 23% în rândul celor de peste 60 de ani.
Mulți dintre ei poartă de ani buni o proteză mobilă și au învățat să trăiască cu ea, cu adezivul de dimineață și cu mărul tăiat felii. Nu toți sunt însă candidați buni pentru implanturi. Diabetul necontrolat, fumatul intens, unele tratamente pentru osteoporoză sau o igienă precară schimbă calculul, iar decizia rămâne la medic, după investigații.
De ce contează fluxul digital tocmai la lucrările pe șase implanturi
Fluxul digital contează la All-on-6 pentru că o arcadă întreagă pe implanturi nu iartă erorile de poziție, iar fiecare transfer manual de informație adaugă o mică abatere. În varianta clasică, informația trecea din gura pacientului într-o lingură cu material de amprentă, apoi în gips, apoi în ceară și abia la final în metal sau ceramică.
La o coroană singulară, micile abateri se compensează ușor. La o lucrare de zece sau doisprezece dinți fixată pe șase puncte, ele se adună și ajung să se vadă.
Ce înseamnă potrivirea pasivă și de ce îi obsedează pe tehnicieni
Potrivirea pasivă înseamnă că structura protezei se așază pe toate implanturile deodată, fără să tragă sau să împingă vreunul dintre ele. Dacă bara metalică e strâmbă cu o fracțiune de milimetru, șuruburile o forțează să stea la locul ei, iar tensiunea ajunge direct în os și în componentele protetice. Problemele apar în timp, de obicei ca șuruburi care se slăbesc sau ca os pierdut în jurul implanturilor.
De aici vine, cred, și obsesia tehnicienilor dentari pentru cifrele mici. Într-un laborator digital, discuțiile ajung repede la microni și la calibrarea scanerului.
Diagnosticul 3D, locul unde se naște pacientul virtual
Diagnosticul 3D pentru All-on-6 combină tomografia CBCT pentru os, scanarea intraorală pentru gingie și dinți și fotografiile feței pentru estetică. CBCT-ul (tomografia computerizată cu fascicul conic) este o radiografie tridimensională a maxilarelor, cu o doză de radiații de regulă mai mică decât a unui CT medical clasic.
Scanerul intraoral e un fel de baston cu cameră care face un șir lung de fotografii și le coase într-un model 3D. Pentru pacient, dispare lingura plină cu pastă și, odată cu ea, reflexul de vomă pe care mulți îl știu prea bine.
La pacienții complet edentați, adică fără niciun dinte pe arcadă, scanarea gingiei are limitele ei, pentru că mucoasa e netedă și săracă în repere. De aceea, proteza veche a pacientului devine adesea punct de sprijin. Se scanează separat și în gură, uneori cu mici markeri radioopaci lipiți pe ea, puncte care apar clar pe tomografie, ca programul să poată alinia totul.
Fotografiile și zâmbetul contează la fel de mult ca osul
Fotografiile feței, cu zâmbet larg și cu buzele în repaus, îi arată tehnicianului cât de mult se vede din dinți și din gingie. Unele clinici folosesc chiar scanere faciale, care suprapun fața pacientului peste modelul 3D al arcadei. Linia buzei decide unde trebuie să se termine proteza, iar o greșeală aici lasă la vedere trecerea dintre gingia artificială și cea naturală.
Planificarea pornește de la dinții finali
Planificarea unei lucrări All-on-6 digitale începe cu dinții finali, proiectați virtual, și abia apoi stabilește unde intră implanturile. Conceptul se numește planificare ghidată protetic, iar declarațiile de consens ale International Team for Implantology, organizația cunoscută după inițialele ITI, recomandă explicit ca intervenția ghidată să pornească de la proteză.
Pe vremuri, ordinea era des inversă. Chirurgul punea implanturile acolo unde găsea os, iar tehnicianul se descurca după aceea cum putea, cu dinți puțin înclinați sau cu șuruburi care ieșeau prin fața incisivilor.
În program, medicul și tehnicianul aranjează mai întâi dinții virtuali, verifică înălțimea mușcăturii și linia mediană, axa care împarte zâmbetul în două, apoi suprapun totul peste CBCT. Abia acum se vede cât os există și pe unde trec structurile care trebuie ocolite, sinusul maxilar la arcada de sus și nervul alveolar inferior la mandibulă, cel care dă sensibilitate buzei de jos. Cele șase implanturi se așază virtual sub dinții proiectați, cu grijă ca orificiile șuruburilor să iasă pe fața dinspre limbă sau palat, departe de zona vizibilă.
Macheta pe care pacientul o poate proba înainte de operație
Dinții proiectați pot fi printați 3D sub forma unei machete, o copie de probă din rășină, și probați în gură înainte de orice incizie. Pacientul se vede în oglindă și spune ce îl deranjează, iar medicul corectează forma sau lungimea dinților direct în fișier. Bănuiesc că pentru mulți abia în momentul ăsta lucrarea devine ceva real, pe care îl pot judeca singuri.
Cât de precis este ghidul chirurgical printat 3D?
Ghidul chirurgical printat 3D, o placă cu tuburi metalice care conduc burghiul pe direcția și la adâncimea stabilite în planificare, duce implantul în medie la circa 1,2 milimetri de poziția planificată la intrarea în os și la 1,4 milimetri la vârf. Cifrele vin dintr-o meta-analiză coordonată de Ali Tahmaseb și publicată în 2018 în Clinical Oral Implants Research, folosită ca bază pentru concluziile celei de-a șasea Conferințe de Consens ITI, care a găsit și o abatere unghiulară medie de 3,5 grade.
Aceeași analiză a arătat că precizia e mai bună la pacienții care mai au dinți decât la cei complet edentați. Diferența are o explicație simplă: un ghid sprijinit pe dinți are repere ferme, pe când unul așezat pe gingie stă pe o suprafață moale, care cedează puțin sub presiune. De asta, la All-on-6, ghidul se fixează de os cu mici știfturi laterale înainte de forare, ca să nu se miște nici măcar o fracțiune de milimetru.
Ghidurile suprapuse, pentru cazurile cu extracții în aceeași zi
Multe lucrări All-on-6 încep cu dinți care încă sunt în gură, dar care urmează să fie extrași în ziua operației. Pentru astfel de situații s-au dezvoltat ghidurile suprapuse, cunoscute în engleză ca stackable guides. Prima piesă se fixează pe os și rămâne pe loc, iar peste ea se montează, pe rând, ghidul de reducere osoasă, cel de forare și cel care poziționează proteza provizorie.
Reducerea osoasă înseamnă nivelarea crestei osoase, acolo unde stăteau dinții. Se face ca să lase loc pentru grosimea protezei și ca linia de trecere dintre gingie și dinții artificiali să ajungă sub buză, unde nu se mai vede.
Ziua intervenției și proteza provizorie fixă
În ziua intervenției, medicul extrage dinții compromiși dacă e cazul, fixează ghidul și inserează cele șase implanturi, apoi înregistrează digital pozițiile lor pentru laborator. Pe implanturi se înșurubează niște bonturi intermediare, numite multi-unit, care aduc toate conexiunile la același nivel și corectează înclinarea celor din spate.
Ca proteza provizorie să poată fi montată imediat, implanturile au nevoie de stabilitate primară bună, adică trebuie să stea ferm în os din prima clipă. Medicul o estimează prin cuplul de inserție, forța de rotație cu care implantul se strânge în os, iar pentru încărcarea imediată (montarea dinților provizorii în primele zile) fiecare protocol cere un prag minim. Dacă un implant nu atinge pragul, planul se poate schimba pe loc, iar decizia o ia medicul, în sală.
Scanbody, scaner intraoral sau fotogrametrie
Pozițiile implanturilor se înregistrează cu niște piese mici numite scanbody, înșurubate pe bonturi, a căror formă exactă e cunoscută de program. Ele pot fi scanate cu scanerul intraoral sau citite cu un aparat de fotogrametrie, o cameră extraorală care calculează coordonatele implanturilor din imagini făcute din mai multe unghiuri.
Scanerul intraoral lipește imaginile una de alta, iar pe o arcadă întreagă fără dinți, cu gingie netedă și sânge proaspăt, micile erori de lipire se pot aduna. O meta-analiză publicată în 2025 de Alessandro Pozzi și colaboratorii săi în Clinical Implant Dentistry and Related Research a concluzionat că fotogrametria a avut o exactitate și o reproductibilitate semnificativ mai bune decât scanarea intraorală la amprentele digitale pe implanturi de arcadă completă.
Fotogrametria înregistrează însă doar pozițiile implanturilor, fără gingie, așa că în practică se folosește împreună cu scanerul intraoral, iar programul îmbină cele două fișiere.
Provizoriul frezat din PMMA
Cu fișierele primite, laboratorul ajustează designul pregătit dinainte și frezează proteza provizorie, de cele mai multe ori din PMMA, un polimer acrilic dens și rezistent. Pentru că designul există deja din etapa de planificare, timpul de lucru se scurtează serios, iar provizoriul poate fi montat în aceeași zi sau a doua zi.
Provizoriul e, practic, o probă de câteva luni. Pacientul mănâncă și vorbește cu el, iar tot ce nu merge, un sunet șuierat sau o mușcătură în obraz, ajunge informație folosită la lucrarea definitivă.
Ce face laboratorul digital între provizoriu și lucrarea definitivă?
Între provizoriu și lucrarea definitivă, laboratorul digital proiectează structura definitivă pornind de la provizoriul validat de pacient și de la noile înregistrări făcute după vindecare. Osul are nevoie de câteva luni ca să se lege de suprafața implanturilor, proces numit osteointegrare, iar în tot acest timp și gingia își schimbă forma.
Tot aici lucrează tehnicianul dentar, omul pe care pacienții îl cunosc cel mai puțin. Proiectarea CAD, adică desenul asistat de calculator, îi pune la dispoziție instrumente mai precise, dar deciziile rămân ale lui. Un tehnician bun citește provizoriul ca pe un jurnal și vede unde s-a uzat și unde pacientul a mușcat prea tare.
Ce mi se pare cel mai interesant în ultimii ani e cât de mult s-a mutat colaborarea dintre medic și laborator în online. Medicul încarcă scanările pe o platformă, tehnicianul vine cu propunerea de design, se discută pe aceleași fișiere, iar comanda poate fi urmărită pas cu pas, așa cum lucrează, de pildă, colegii de la 3DentaSoft. Când toată lumea vede aceleași fișiere, nelămuririle se rezolvă înainte ca piesa să intre la frezat.
Bara din titan, frezată sau topită cu laser
Lucrarea definitivă All-on-6 are de obicei o structură de rezistență, o bară sau o mezostructură (un schelet intermediar) peste care vin dinții. Bara din titan poate fi frezată dintr-un bloc masiv sau construită prin SLM, adică topire selectivă cu laser, o tehnologie care sudează strat cu strat pulberea metalică după fișierul 3D.
Ambele variante pot da rezultate foarte bune dacă fișierul e corect și dacă piesa e finisată atent în zona conexiunilor cu implanturile, acolo unde se decide potrivirea pasivă. Unele laboratoare lucrează și cu mezostructuri din BioHPP, un material pe bază de PEEK, un plastic tehnic de înaltă rezistență, mult mai elastic decât titanul.
Zirconiu sau acrilat pentru dinții finali
Peste structură se pot monta dinți din zirconiu monolitic, adică dintr-o singură bucată de zirconiu, sau dinți din materiale mai moi, cum sunt compozitul și acrilatul. Zirconiul e extrem de dur și arată foarte natural în variantele multistrat, cu mai multe nuanțe suprapuse, însă tocmai duritatea lui poate deveni o problemă la pacienții care scrâșnesc din dinți sau care au pe arcada opusă dinți naturali fragili.
Acrilatul și compozitul se uzează mai repede, în schimb se repară mai ușor și amortizează mai bine șocurile. Alegerea depinde mult de obiceiurile pacientului, cum ar fi scrâșnitul în somn, și de buget.
Contează și laboratorul, pentru că unul care lucrează des pe implanturi are deja bibliotecile de componente, adică fișierele digitale ale pieselor fiecărui sistem de implant folosit de medic. 3DentaSoft, de exemplu, este un laborator de tehnică dentară digitală din România, cu sediul în Râmnicu Vâlcea și laboratoare în București și Timișoara, care primește comenzile medicilor printr-o platformă online.
Proba, verificările și predarea lucrării definitive
Lucrarea definitivă se predă abia după una sau mai multe probe în care medicul verifică potrivirea, mușcătura, vorbirea și estetica.
Un test clasic de verificare e testul cu un singur șurub, cunoscut și ca testul Sheffield. Structura se înșurubează doar pe implantul de la un capăt, iar medicul urmărește dacă se ridică de pe celelalte, semn că ar exista o tensiune. E un test vechi, din epoca analogică, și îmi place că a supraviețuit în plin flux digital.
Ocluzia, adică felul în care se întâlnesc dinții de sus cu cei de jos, se reglează fin la predare. La lucrările pe implanturi, contactele se distribuie de regulă uniform, cu atenție ca extensiile din spate (dinții care trec dincolo de ultimul implant) să nu preia forțe mari, pentru că acolo pârghia e cea mai lungă.
Cât durează tot procesul și câte vizite presupune?
O lucrare All-on-6 realizată digital durează de regulă câteva luni de la prima consultație până la lucrarea definitivă și presupune mai multe vizite, grupate în jurul intervenției, iar perioada cea mai lungă e vindecarea osului în jurul implanturilor. Dinții ficși primiți la câteva zile după operație sunt cei provizorii.
Primele vizite sunt pentru consult, CBCT, scanări și fotografii, apoi urmează o pauză în care se face planificarea și, eventual, proba machetei. Ziua operației e cea mai lungă, iar provizoriul vine imediat după. Urmează lunile de vindecare, cu controale periodice, iar la final câteva vizite pentru probe și predare.
Un pacient cu os bun la mandibulă poate termina mai repede decât unul cu maxilarul atrofiat (osul subțiat în timp) care are nevoie de grefe, iar fumatul sau diabetul pot lungi totul.
Unde pot apărea probleme și cum le previne fluxul digital
Problemele într-un flux digital All-on-6 apar de obicei la granița dintre etape, acolo unde un fișier imperfect trece mai departe fără să fie verificat. Un CBCT în care pacientul s-a mișcat sau un ghid care nu stă perfect pe os pot strica un plan altfel corect.
Mediul digital permite în schimb verificări pe care metoda veche nu le avea, pentru că planul poate fi revizuit înainte de operație de chirurg și de tehnician, iar o suprapunere greșită între scanare și CBCT se vede pe ecran.
Rămân și riscurile care nu țin de tehnologie. Bruxismul, adică scrâșnitul sau încleștarea dinților, mai ales noaptea, poate rupe dinți sau slăbi șuruburi, iar soluția obișnuită e o gutieră de noapte, o placă de protecție purtată în somn. Igiena precară duce în timp la inflamații în jurul implanturilor, iar forma cea mai serioasă, periimplantita, ajunge la osul din jurul implantului și îl poate distruge.
Întreținerea unei lucrări All-on-6 după ce pleci acasă
O lucrare All-on-6 se întreține zilnic acasă cu periuța obișnuită și cu periuțe interdentare, iar la medic se fac controale periodice. Sub proteză rămâne un spațiu mic între gingie și lucrare, iar acolo se adună resturi alimentare pe care periuța obișnuită nu le ajunge.
Irigatorul oral, un aparat care spală cu un jet fin de apă, e probabil cel mai util obiect din baia unui purtător de All-on-6. La controale, medicul poate demonta proteza din când în când, o curăță profesional, verifică șuruburile și gingia, apoi o montează la loc.
Întrebări frecvente despre All-on-6 în flux digital
Doare intervenția All-on-6 cu ghid chirurgical?
Intervenția All-on-6 se face sub anestezie locală, uneori cu sedare, așa că pacientul nu simte durere în timpul ei. Chirurgia ghidată permite uneori incizii mai mici, ceea ce reduce de obicei umflătura din zilele următoare. Disconfortul de după operație diferă însă de la om la om.
Se poate face All-on-6 dacă am pierdut mult os?
Răspunsul depinde de cât os a rămas și unde anume, iar asta se vede clar doar pe tomografia CBCT. Implanturile înclinate ocolesc adesea zonele sărace în os, iar în cazurile mai dificile se discută despre adiții de os sau despre implanturi zigomatice, adică implanturi lungi ancorate în osul pometelui. Uneori, concluzia planificării e că varianta cu patru implanturi se potrivește mai bine decât cea cu șase.
Pot scoate singur lucrarea All-on-6 ca s-o curăț?
Nu, lucrarea All-on-6 e prinsă cu șuruburi de implanturi și poate fi demontată doar de medic, cu instrumentele potrivite. Tocmai de aceea igiena de acasă se face cu lucrarea în gură, cu periuțe interdentare și irigator oral.
Fluxul digital face lucrarea mai scumpă?
Tomografia și ghidul chirurgical printat adaugă costuri pe care metoda clasică nu le avea. Pe de altă parte, scad de obicei refacerile și ajustările de după montare. Prețul final îl stabilește fiecare clinică, în funcție de materiale și de complexitatea cazului.
Ce se întâmplă dacă se fisurează proteza provizorie?
Proteza provizorie din PMMA se poate fisura, mai ales la pacienții care strâng tare din dinți sau care mușcă alimente foarte tari în primele săptămâni. Pentru că designul există în format digital, laboratorul o poate freza din nou fără o nouă amprentă, ceea ce scurtează mult așteptarea.
Pot face All-on-6 dacă fumez?
Fumatul nu e o contraindicație absolută pentru All-on-6, dar crește riscul ca implanturile să nu se integreze și favorizează inflamațiile din jurul lor. De regulă, medicul cere renunțarea la fumat sau măcar o pauză serioasă înainte și după intervenție.
Fișierul care rămâne după ce lucrarea e gata
După predarea lucrării definitive, din tot procesul rămâne un set de fișiere: tomografia CBCT, planul implanturilor, scanările și designul protezei. Pentru pacient, arhiva asta e o formă discretă de asigurare.
Dacă peste câțiva ani dinții se uzează sau o piesă se fisurează, laboratorul nu mai pornește de la zero. Poate reface lucrarea după designul existent, eventual dintr-un material mai potrivit, iar pacientul nu mai trece din nou prin toate etapele.
Mi se pare detaliul care arată cel mai bine cât s-a schimbat meseria. O lucrare pe implanturi era odinioară o piesă de artizanat, greu de repetat identic, iar acum designul ei rămâne într-un fișier care poate fi deschis și peste mulți ani.


