Ceasul de pe mână i-a arătat dimineața un scor de somn de 81 din 100, cu șapte ore și jumătate bifate în aplicație. Soția lui avea alte socoteli, pentru că stătuse trează de pe la trei și numărase pauzele în care el pur și simplu nu mai respira. La cafea, omul a ridicat din umeri și a spus fraza pe care probabil o aude orice medic care se ocupă de somn: „Eu dorm bine.”
Apneea în somn nu ar trebui ignorată pentru că senzația de odihnă nu spune nimic despre ce se întâmplă cu respirația și cu oxigenul în timpul nopții. Pauzele respiratorii trezesc creierul pentru câteva secunde, fără să rămână vreo amintire, iar inima și vasele plătesc nota ani la rând, inclusiv la oameni care nu se simt deloc obosiți.
Ce se întâmplă de fapt în timpul unei apnee
Apneea obstructivă în somn este o tulburare în care căile respiratorii din gât se închid parțial sau complet, în mod repetat, cât timp omul doarme, deși pieptul continuă să tragă aer. Fiecare episod durează cel puțin zece secunde, timp în care oxigenul din sânge scade până când creierul dă alarma și redeschide drumul aerului.
Ajută o imagine banală. Gâtul e un tub moale, fără schelet propriu, ținut deschis peste zi de tonusul mușchilor din jur. Noaptea, mai ales în somnul profund și în faza de vise, mușchii ăștia se relaxează, iar la unii oameni tubul se turtește ca un pai de plastic prin care tragi prea tare.
Pauza, alarma și trezirea pe care n-o ții minte
Când aerul nu mai trece, corpul nu stă degeaba. Diafragma trage tot mai tare, oxigenul coboară, iar sistemul nervos simpatic, același care te pregătește de fugă când te sperii, intră în priză. Pulsul și tensiunea sar brusc.
Urmează o microtrezire de câteva secunde. Creierul iese din somnul adânc exact cât să strângă la loc mușchii gâtului, apoi se scufundă iar, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Din afară se aude un sforăit puternic sau un gâfâit, după care totul se liniștește până la următoarea pauză.
Partea perfidă e că microtrezirile astea sunt prea scurte ca să ajungă în memorie. Un om poate trece prin zeci de episoade pe oră și să jure dimineața că n-a deschis ochii toată noaptea. Și, tehnic vorbind, chiar n-a făcut-o.
Cum se măsoară gravitatea
Medicii măsoară apneea printr-un singur număr, indicele apnee-hipopnee, care arată câte pauze complete (apnee) și câte reduceri importante ale fluxului de aer (hipopnee) apar, în medie, pe fiecare oră de somn. La un adult, sub 5 evenimente pe oră e considerat normal. Între 5 și 14 se vorbește de apnee ușoară, între 15 și 29 de formă moderată, iar de la 30 în sus de apnee severă.
Pragurile astea nu sunt o simplă convenție de manual. Le regăsești în legislația românească despre permisul de conducere și în studiile mari care au urmărit pacienți vreme de decenii, așa că e bine să le ții minte.
De ce senzația de „dorm bine” nu dovedește nimic
Senzația de somn bun nu exclude apneea, pentru că microtrezirile nu sunt percepute, iar oboseala care se instalează lent ajunge să pară normală. Mulți oameni cu apnee moderată sau chiar severă nu se plâng de somnolență, iar cei care o simt o pun pe seama vârstei, a jobului sau a copiilor mici.
Recunosc că multă vreme mi-am imaginat omul cu apnee ca pe cineva care adoarme în ședințe, cu capul căzut în piept. Realitatea e mult mai banală. E omul care merge la serviciu, își face treaba fără reproș și bea a treia cafea pe la două după-amiaza fără să se întrebe de ce.
Creierul care se obișnuiește cu oboseala
Oboseala cronică are un efect ciudat asupra felului în care o simți. După câteva luni sau ani, creierul își mută reperele, iar starea de ușoară mahmureală devine noul normal. Nu te mai simți obosit, te simți „așa cum ești tu”.
De aici vin și răspunsurile pe care le dau mulți oameni când sunt întrebați cum dorm. „Am fost dintotdeauna mai lent dimineața.” „Așa e la vârsta mea.” Uneori e adevărat, alteori e doar o oboseală veche de zece ani căreia i s-a dat un nume mai blând.
Martorul care doarme în același pat
Cel mai bun martor al apneei doarme, de obicei, în același pat cu pacientul. Partenerii descriu cam aceeași scenă, cu un sforăit care se oprește brusc, câteva secunde de liniște apăsătoare și apoi un horcăit zgomotos, ca de om care iese de sub apă.
Unii ajung să-și zgâlțâie partenerul de frică. Alții se mută în altă cameră, iar problema dispare din discuțiile casei, deși nu și din corpul celui care sforăie.
Dacă dormi singur, martorul poate fi telefonul. O aplicație care înregistrează sunetele nopții nu pune diagnostic, dar zece minute de ascultat a doua zi pot fi destul de lămuritoare, uneori chiar jenant de lămuritoare.
Cât de des apare apneea în somn
Apneea obstructivă în somn este una dintre cele mai răspândite tulburări de somn la adulți și rămâne, în mare parte, nediagnosticată. Cea mai citată estimare globală, publicată în 2019 în The Lancet Respiratory Medicine de un grup de cercetători condus de Adam Benjafield, vorbește despre aproximativ 936 de milioane de adulți între 30 și 69 de ani cu apnee ușoară până la severă, dintre care în jur de 425 de milioane au forme moderate sau severe.
Am recitit cifra de câteva ori până mi-a intrat în cap. Aproape un miliard de oameni, cei mai mulți fără să știe, pentru că nimeni nu le-a pus vreodată un senzor pe deget peste noapte.
Subdiagnosticarea nu e o noutate. Încă din 1997, echipa condusă de Terry Young la Universitatea Wisconsin estima, într-un articol din revista Sleep, că 93% dintre femeile și 82% dintre bărbații cu apnee moderată sau severă nu fuseseră niciodată diagnosticați, deși era vorba de angajați fără bariere evidente de acces la medic.
România nu are un registru care să arate câți oameni trăiesc cu apnee nedepistată. Greu de crezut însă că stăm mai bine decât americanii din anii ’90, mai ales că accesul la un studiu de somn nu e la fel de simplu în orice oraș.
Ce face apneea netratată inimii și vaselor de sânge
Apneea netratată pune presiune în primul rând pe sistemul cardiovascular, pentru că fiecare pauză aduce o scădere a oxigenului și un val de adrenalină care urcă pulsul și tensiunea. Repetat de zeci sau sute de ori pe noapte, ani la rând, stresul ăsta lasă urme și la oamenii care nu se simt deloc somnoroși.
Tensiunea care nu vrea să coboare
Legătura cu hipertensiunea arterială e una dintre cele mai solide. Cardiologii caută apneea mai ales la pacienții cu hipertensiune rezistentă, adică tensiune care rămâne mare deși omul ia trei medicamente din clase diferite, în doze corecte.
Un detaliu mi se pare foarte grăitor. În mod normal, tensiunea scade în timpul somnului, iar la mulți oameni cu apnee scăderea asta lipsește sau e minimă, lucru care se vede clar pe o monitorizare a tensiunii pe 24 de ore.
Ritmul inimii, creierul și glicemia
Fibrilația atrială, cea mai frecventă tulburare de ritm cardiac, apare mai des la oamenii cu apnee și tinde să revină mai ușor după tratament dacă apneea rămâne netratată. Asocierile cu accidentul vascular cerebral și cu diabetul de tip 2 sunt și ele bine documentate, prin mecanisme care țin de inflamație, de rezistența la insulină și de variațiile bruște ale tensiunii.
Nu vreau să sune apocaliptic. Nu oricine sforăie face infarct, iar o asociere nu e automat o cauză. Când aceleași legături apar însă studiu după studiu, devine greu de susținut că „nu e mare lucru”.
Ce au arătat 18 ani de urmărire
Cea mai incomodă cifră pentru cine se bazează pe senzația de odihnă vine tot din Wisconsin. În 2008, aceeași echipă a publicat în revista Sleep rezultatele urmăririi pe 18 ani a 1.522 de adulți testați inițial prin polisomnografie, iar cei cu apnee severă aveau un risc de deces din orice cauză de aproximativ trei ori mai mare decât cei fără apnee, după ajustarea pentru vârstă, sex și greutate.
Când cercetătorii i-au scos din calcul pe cei tratați cu aparat CPAP, riscul a ajuns de 3,8 ori mai mare pentru decesul din orice cauză și de 5,2 ori mai mare pentru cel de cauză cardiovasculară. Intervalele de încredere sunt largi, cum se întâmplă în orice cohortă de mărimea asta, dar direcția e greu de ignorat.
Și aici e miezul întregii discuții despre „dorm bine”. Autorii au verificat dacă rezultatele se schimbă atunci când iau în calcul somnolența din timpul zilei, iar ele au rămas practic aceleași. Pe românește, riscul era acolo indiferent dacă oamenii se simțeau obosiți sau nu.
Semnele discrete care merită luate în serios
Semnele apneei care nu țin de somnolență se observă adesea mai ușor dimineața decât noaptea. Durerea de cap la trezire, gura uscată, drumurile repetate la toaletă în timpul nopții și o iritabilitate fără motiv clar pot avea aceeași origine.
Dimineața spune mai mult decât noaptea
Durerea de cap de dimineață, surdă și apăsătoare, care se risipește în prima oră după trezire, are legătură cu dioxidul de carbon acumulat în timpul pauzelor respiratorii. Gura uscată și gâtul iritat vin din respirația pe gură și din sforăit.
Nicturia, adică trezitul repetat ca să mergi la baie, e poate cel mai subestimat semn. Efortul de a respira prin gâtul închis creează presiuni negative în piept care întind pereții inimii, iar inima răspunde eliberând un hormon care le cere rinichilor să elimine mai multă apă. Bărbații dau vina pe prostată, femeile pe vârstă, și uneori au dreptate, dar nu de fiecare dată.
Peste zi, semnele par să nu aibă nicio legătură cu somnul. Memoria scârțâie, concentrarea se rupe pe la mijlocul după-amiezii, apare moțăiala în fața televizorului sau pe scaunul din dreapta în mașină, plus o irascibilitate pe care cei din jur o observă cu mult înaintea ta.
Apneea la femei arată altfel
La femei, apneea se ascunde și mai bine. Sforăitul e adesea mai discret, iar simptomele care ies în față sunt insomnia, oboseala, durerile de cap și schimbările de dispoziție, care duc gândul mai degrabă spre stres, tiroidă sau depresie.
Riscul crește vizibil după menopauză, când hormonii nu mai susțin la fel de bine tonusul căilor respiratorii. Sarcina, mai ales spre final, poate aduce și ea episoade de apnee la femei care până atunci dormeau liniștite.
Într-un cuplu, întrebarea „tu sforăi?” i se pune aproape mereu bărbatului. Ar merita pusă în ambele direcții.
Apneea în somn și permisul de conducere
Apneea în somn are și consecințe legale în România, pentru că normele medicale pentru permisul auto tratează explicit formele moderate și severe ale bolii. Ordinul 1.255 din 2015 al ministrului sănătății, care a completat normele aprobate prin Ordinul 1.162/2010 și a transpus o directivă europeană din 2014, definește apneea moderată printr-un indice apnee-hipopnee între 15 și 29, iar forma severă printr-un indice de cel puțin 30, ambele însoțite de somnolență excesivă în timpul zilei.
Șoferii și candidații suspectați de o astfel de formă trec printr-o consultație medicală pentru un aviz autorizat înainte de eliberarea sau reînnoirea permisului și pot fi sfătuiți să nu conducă până la confirmarea diagnosticului. Cei care își controlează boala printr-un tratament corect își pot păstra permisul, cu reevaluări la cel mult trei ani pentru grupa 1, din care fac parte autoturismele și motocicletele, și în fiecare an pentru grupa 2, adică șoferii de camion și autobuz.
Modificările aduse acestor norme în toamna lui 2026 au vizat vederea, tulburările psihice, alcoolul și medicamentele, așa că prevederile despre apnee au rămas cele din 2015.
Un detaliu contează mult aici. Permisul nu se pierde din cauza diagnosticului, ci e pus în pericol de apneea lăsată netratată, iar tratamentul e exact ce îl păstrează. Văzută de la birou, regula pare birocrație, dar de la volan, pe A3, la patru după-amiaza, după o noapte cu patruzeci de pauze pe oră, capătă alt sens. Un microsomn de trei secunde la 120 de kilometri pe oră înseamnă o sută de metri parcurși fără nimeni la comandă.
Ce rol are medicul ORL în investigarea apneei
Medicul ORL caută locul exact în care se blochează aerul, de la nas până la baza limbii, și cauzele anatomice care se pot corecta. Pentru mulți oameni, cabinetul de ORL e prima oprire firească, fiindcă sforăitul e o problemă de nas și de gât cu mult înainte să devină una de inimă.
La consult, medicul se uită la septul nazal, la cornete și la eventualii polipi, apoi la amigdale, la omușor și la vălul palatin, la mărimea limbii și la poziția mandibulei. Endoscopia, făcută cu un tub subțire și flexibil introdus pe nas, arată în câteva minute ce nu se vede cu ochiul liber, inclusiv cum se comportă faringele când pacientul respiră.
Cluj Medical Center este o clinică privată din Cluj-Napoca, aflată pe strada Mihai Veliciu, al cărei compartiment de ORL se ocupă de obstrucțiile nazale, de afecțiunile amigdalelor și ale laringelui, cu investigații precum rinoscopia, laringoscopia și endoscopia.
Apneea are adesea mai mulți vinovați deodată. Un sept deviat care te obligă să respiri pe gură, niște amigdale mai mari și câteva kilograme în plus în zona gâtului pot face împreună ce niciunul n-ar reuși singur.
Mulți oameni amână consultul ani la rând, pentru că sforăitul pare mai degrabă subiect de glume în familie decât motiv de mers la doctor. Dacă însă partenerul ți-a descris pauze în respirație sau te trezești des cu gura uscată și capul greu, căutarea aceea făcută seara pe telefon, ceva de genul programare clinica orl Cluj, e un pas mai bun decât încă un an de amânare. Consultul ORL nu înlocuiește studiul de somn, dar te poate trimite spre el cu o imagine clară despre ce se întâmplă în căile tale respiratorii.
Cum se pune diagnosticul de apnee în somn
Diagnosticul de apnee în somn se pune doar printr-un studiu de somn, adică o înregistrare a respirației, a oxigenării și, ideal, a activității creierului pe durata unei nopți întregi. Chestionarele și consultul ridică suspiciunea, dar nu pot măsura indicele apnee-hipopnee.
Chestionarele care aprind beculețul
Primul filtru e de obicei un chestionar. Cel mai folosit, STOP-Bang, strânge într-un scor opt întrebări simple, despre sforăit, oboseală, pauzele observate de altcineva, tensiune, greutate, vârsta de peste 50 de ani, circumferința gâtului și sexul masculin. Cu cât bifezi mai multe, cu atât crește probabilitatea unei apnei moderate sau severe.
Scala Epworth, celălalt instrument des întâlnit, te întreabă cât de ușor ai ațipi în situații obișnuite, citind, la televizor sau ca pasager într-o mașină. Iar aici revine povestea cu „dorm bine”, pentru că un scor Epworth normal nu exclude apneea, mai ales la cei care s-au obișnuit cu oboseala.
Polisomnografia și poligrafia de acasă
Standardul de referință rămâne polisomnografia, făcută într-un laborator de somn. Pacientul doarme o noapte cu electrozi pe scalp și pe față, cu benzi pe torace și pe abdomen, cu un senzor de flux la nas și un pulsoximetru pe deget, iar dimineața medicul are în față harta completă a nopții, cu fazele de somn și fiecare microtrezire.
Pentru cei cu suspiciune mare și fără alte boli complicate se poate face și o poligrafie respiratorie la domiciliu. Aparatul e mai mic și nu înregistrează activitatea creierului, dar măsoară respirația, efortul respirator și oxigenul, iar pacientul doarme în patul lui. Dezavantajul e că poate subestima boala, așa că un rezultat normal la un om cu simptome evidente trebuie uneori verificat în laborator.
Cum se tratează apneea în somn
Apneea în somn se tratează în funcție de severitate și de cauza anatomică, iar pentru formele moderate și severe tratamentul de primă linie rămâne aparatul CPAP. Formele ușoare sau cele cu o cauză clară la nivelul nasului ori al gâtului pot răspunde și la alte soluții.
CPAP, aparatul de care se tem aproape toți
CPAP vine din engleză, de la continuous positive airway pressure, și desemnează un mic compresor care împinge aer cu o presiune ușor crescută printr-o mască purtată peste noapte. Presiunea ține gâtul deschis ca o atelă de aer, așa că pauzele dispar aproape complet încă din primele nopți.
Reacția e aproape mereu aceeași. „Să dorm cu mască, ca un pilot de avion? Nici gând.” Aparatele de azi sunt însă mici și silențioase, își reglează singure presiunea, iar unele măști au ajuns atât de discrete încât stau doar sub nări.
Adaptarea durează de obicei câteva săptămâni și nu e mereu ușoară, mai ales la început, când masca deranjează și aerul pare prea mult. Cei care trec de perioada asta povestesc des aceeași surpriză, că abia acum își dau seama cât de obosiți au fost ani la rând. Poate că asta e cea mai bună dovadă că acel „dorm bine” nu era chiar adevărat.
În România, aparatele CPAP se numără printre dispozitivele medicale pe care casa de asigurări de sănătate le acordă pentru tratament la domiciliu, pe baza prescripției unui medic specialist și a unei decizii a casei. Condițiile exacte și actele cerute se verifică la casa de asigurări de care aparții sau direct cu medicul care face recomandarea.
Alternativele, de la gutieră la chirurgie
Pentru apneea ușoară sau moderată, o variantă des folosită este dispozitivul de avansare mandibulară, o gutieră făcută la medicul stomatolog care ține maxilarul de jos ușor împins înainte în timpul somnului. Odată cu mandibula vine în față și limba, iar spațiul din spatele ei se lărgește.
Chirurgia ORL are rolul ei, dar nu e o soluție universală. Corectarea unui sept deviat sau tratarea polipilor rareori vindecă singură apneea, însă face respirația pe nas mult mai ușoară și îi ajută pe mulți pacienți să tolereze CPAP-ul. La adulții cu amigdale foarte mari, scoaterea lor poate reduce mult numărul de episoade, iar operațiile pe vălul palatin au rezultate variabile, motiv pentru care decizia se ia după un studiu de somn și, uneori, după o endoscopie făcută în somn indus medicamentos.
Pentru cei care nu suportă deloc CPAP-ul, unele centre specializate oferă stimularea nervului hipoglos, un mic implant care activează mușchii limbii în timpul somnului. E o soluție rezervată unor cazuri atent selectate, nu o primă opțiune.
Greutatea, poziția și paharul de seară
Kilogramele contează mult. Grăsimea din jurul gâtului și de la baza limbii îngustează efectiv căile respiratorii, iar slăbitul reduce numărul de episoade, uneori suficient cât boala să coboare într-o formă mai ușoară.
Unii oameni au apnee aproape doar când dorm pe spate, iar pentru ei simplul fapt de a dormi pe o parte schimbă mult lucrurile. Trucul vechi era o minge de tenis cusută la spatele pijamalei, azi există dispozitive mici care vibrează discret când te întorci pe spate.
Alcoolul de seară, somniferele de tip benzodiazepine și unele calmante relaxează exact mușchii care ar trebui să țină gâtul deschis. Un pahar sau două de vin la cină pot agrava vizibil apneea în noaptea respectivă, lucru pe care mulți îl află abia când partenerul observă că sforăie mai rău în weekend.
Partea din noapte pe care n-o vezi
Somnul are o parte pe care n-o poți observa din interior, oricât de atent ai fi, iar apneea trăiește exact acolo. Senzația de dimineață e un indicator imperfect, o impresie construită de un creier întrerupt de zeci de ori, care nu ține minte nimic din toate astea.
Vestea bună e că apneea se poate măsura și că tratamentul funcționează. O noapte de înregistrare, un consult, poate o mască sau o gutieră, și ai pe hârtie un răspuns pe care senzația nu ți-l poate da.
Dacă cineva de lângă tine ți-a spus vreodată că te-a auzit oprindu-te din respirat, ia-l în serios, chiar dacă dimineața te simți perfect. E unul dintre puținele lucruri despre somnul tău pe care altcineva le știe mai bine decât tine.
Întrebări frecvente despre apneea în somn
Orice sforăit înseamnă apnee în somn?
Nu. Sforăitul simplu, fără pauze respiratorii și fără scăderi ale oxigenului, e foarte frecvent și de cele mai multe ori nu afectează sănătatea în sine. Sforăitul care se oprește brusc și reîncepe cu un horcăit, mai ales când vine la pachet cu oboseală sau cu tensiune mare, trebuie însă investigat.
Pot avea apnee în somn dacă nu sunt supraponderal?
Da. Excesul de greutate e cel mai important factor de risc, dar o mandibulă mică sau retrasă, amigdalele mari, un sept deviat ori un văl palatin lung pot produce apnee și la oameni cu greutate normală. Contează și istoricul familial, pentru că forma feței și a căilor respiratorii se moștenește.
Pot ceasurile inteligente sau aplicațiile să depisteze apneea?
Unele ceasuri inteligente au primit în ultimii ani aprobare pentru notificări privind semne de posibilă apnee, iar aplicațiile care înregistrează sforăitul pot fi un prim semnal util. Niciuna nu pune însă diagnosticul și nu măsoară indicele apnee-hipopnee cu precizia unui studiu de somn. Un ceas care nu trimite nicio alertă nu exclude boala.
Apneea în somn se vindecă?
Depinde de cauză. Când apneea vine din amigdale foarte mari sau dintr-un exces de greutate care se pierde, poate dispărea aproape complet. La cei mai mulți adulți, însă, apneea se controlează pe termen lung, la fel ca tensiunea arterială, iar oprirea tratamentului aduce de obicei simptomele înapoi.
Ce fac dacă nu suport masca CPAP?
Primul pas e să vorbești cu medicul înainte să renunți. De cele mai multe ori problema ține de tipul sau mărimea măștii, de presiune ori de aerul prea uscat, lucruri care se pot regla, iar un nas înfundat tratat la ORL poate schimba complet toleranța. Dacă tot nu merge, rămân alternativele, cum ar fi gutiera de avansare mandibulară sau, în cazuri selectate, chirurgia.
Poate apneea să afecteze memoria și starea de spirit?
Da. Somnul fragmentat și scăderile repetate de oxigen afectează atenția, memoria de lucru și felul în care îți gestionezi emoțiile. Simptomele apneei seamănă uneori cu cele ale depresiei, iar o parte dintre ele se ameliorează după ce respirația din timpul nopții este tratată.


