Internet Computer (ICP) a revenit brusc în prim-plan, scrie Mihai Popa, editorialist la Cryptology.ro, după o creștere puternică de preț, remarcată de piață și amplificată de discuțiile din jurul unui document nou publicat de DFINITY.
În datele urmărite de agregatoarele mari, ICP a avut un avans de peste 39% într-o săptămână și un salt consistent pe intervale scurte, mișcare care l-a împins în rândul celor mai performante active „large cap” din perioada recentă. Dincolo de grafice, scânteia pare să fi fost apariția whitepaper-ului „MISSION70”, publicat pe 13 ianuarie 2026, un text care țintește direct una dintre temele sensibile ale proiectului: inflația tokenului.
Pe scurt, mesajul DFINITY a fost ușor de înțeles chiar și pentru publicul mai puțin tehnic: rețeaua vrea să reducă inflația totală a ICP cu cel puțin 70% până la finalul lui 2026.
Nu e o promisiune vagă, ambalată în fraze de marketing, ci o țintă susținută de calcule și de o listă de schimbări economice și de guvernanță care, dacă ajung să fie votate și implementate, ar schimba raportul dintre emisie, recompense și consum.
Ce înseamnă „inflația” la un token și de ce contează atât de mult?
În lumea criptomonedelor, inflația nu înseamnă doar „se tipăresc monede”, ca într-o analogie simplistă cu banii tradiționali. Înseamnă ritmul în care apar tokenuri noi în circulație și cum se distribuie ele, în timp ce o parte din tokenuri poate fi arsă sau blocată în diverse mecanisme ale rețelei.
Pentru un deținător, efectul practic e diluarea: dacă numărul total de tokenuri crește mai repede decât crește utilitatea sau cererea, prețul simte presiune. Pentru o rețea, inflația este de multe ori un instrument de securitate și guvernanță: plătești validatori, operatori de noduri sau participanți la vot, încurajezi implicarea, menții infrastructura.
Internet Computer are o economie cu două sensuri: pe de o parte emite ICP pentru recompensele de guvernanță și pentru plata operatorilor de noduri, iar pe de altă parte arde ICP atunci când este convertit în „cycles”, combustibilul folosit de aplicații și servicii pentru resurse de calcul. În termeni simpli, dacă rețeaua este folosită mai mult, se ard mai multe tokenuri; dacă recompensele sunt prea mari, se emit mai multe tokenuri. Echilibrul dintre cele două decide dacă ai o inflație care apasă sau o inflație temperată de utilizare.
Mission 70 pornește tocmai de la această ecuație: reduce emisiile acolo unde se poate, fără să rupă motivațiile sistemului, apoi împinge rețeaua să ardă mai mult prin utilizare reală, adică prin cerere.
Ținta Mission 70: de la 9,72% spre 2,92%
În document, echipa pornește de la o estimare a ratei de emisie (minting) în ianuarie 2026, evaluată la 9,72%, și urmărește coborârea ei la 2,92%, adică o reducere de 70%.
Modelarea arată că, numai din măsurile care reduc oferta, emisia ar putea scădea până la aproximativ 5,42% până în ianuarie 2027, ceea ce ar acoperi o parte importantă din țintă.
Diferența până la 70% ar trebui să vină din creșterea arderilor prin utilizare, adică dintr-un consum mai mare de cycles, care implică transformarea și arderea de ICP.
Pentru cine nu urmărește cifrele zilnic, diferența dintre aproape 10% și aproape 3% pe an nu e un detaliu contabil. La 10% ai nevoie de creștere constantă a cererii doar ca să nu simți diluarea, iar la 3% presiunea de ofertă este, în general, mai ușor de absorbit, mai ales dacă proiectul reușește să lege tokenul de o utilitate clară.
Guvernanța NNS: neuroni mai flexibili, recompense mai temperate
Una dintre schimbările cele mai discutate din Mission 70 vizează modul în care funcționează guvernanța prin NNS. În Internet Computer, deținătorii pot bloca ICP în așa-numiți „neuroni” pentru a vota propuneri și pentru a primi recompense. Recompensele se acumulează sub forma „maturity”, iar când sunt „disbursed”, se emit ICP noi. În practică, o componentă majoră din inflație vine din aceste recompense de guvernanță.
DFINITY propune o repoziționare radicală a perioadelor de blocare. În locul plafonului de opt ani pentru „maximum dissolve delay”, documentul vizează un plafon de doi ani. În paralel, ar coborî pragul minim pentru participarea la vot, de la șase luni la două săptămâni, tocmai ca guvernanța să fie mai accesibilă și să nu depindă de angajamente foarte lungi.
Această schimbare are două efecte importante, unul economic și unul social. Economic, dacă nu mai ceri oamenilor să-și blocheze fondurile pe aproape un deceniu, nu mai trebuie să „cumperi” acea ilichiditate cu recompense la fel de mari. Modelarea din Mission 70 sugerează o reducere semnificativă a inflației provenite din voting rewards, de la 5,88% spre 3,45%, adică o scădere relativă de 41%. Social, guvernanța poate deveni mai „locuibilă” pentru cei care nu pot sau nu vor să rămână blocați ani la rând, fără să le ceri să fie ori complet pe dinafară, ori complet captivi.
Documentul atinge și o problemă care nu poate fi ignorată: ce se întâmplă cu neuronii existenți, deja blocați pe termene lungi. Propunerea vorbește despre o migrare unică, în care dissolve delay-ul ar fi plafonat la doi ani. Aici apare riscul ca multe poziții să se „alinieze” către o eliberare într-un interval apropiat, ceea ce ar putea crește lichiditatea disponibilă simultan și ar aduce volatilitate. Ca răspuns, documentul sugerează ideea unei „cozi” de dizolvare, tocmai ca tranziția să fie eșalonată și să nu creeze un vârf artificial.
Operatorii de noduri: reducerea plăților și netezirea presiunii de vânzare
A doua mare sursă de emisie, și deci de inflație, este plata operatorilor de noduri, cei care furnizează infrastructura fizică a rețelei. Mission 70 pornește de la ideea că recompensele actuale sunt mai mari decât costurile reale și că există spațiu de ajustare fără să fie afectată securitatea sau funcționarea.
Modelarea indică o scădere a componentei de inflație atribuite node rewards de la 3,84% la 1,97%, adică o reducere relativă de 49%. În același timp, se propune o schimbare de distribuție care, deși pare mică, poate conta în piață: în loc ca plățile lunare să fie concentrate într-o singură zi, ele ar fi distribuite treptat de-a lungul lunii, astfel încât oferta care ajunge pe piață să nu creeze momente previzibile de presiune.
Documentul invocă și optimizări tehnice care ar putea reduce costurile de operare și ar crește eficiența. În text este menționată folosirea hardware-ului compatibil SEV și faptul că rețeaua avea deja sute de noduri SEV-capabile.
Apare și exemplul reducerii dimensiunii unor subrețele de aplicații de la 13 noduri la 7, cu costuri în cycles păstrate, ceea ce ar sugera o capacitate mai bună per resursă. Tradus în limbaj simplu, ideea este că dacă rețeaua poate rula bine cu o structură mai eficientă, atunci și factura lunară plătită în ICP poate fi coborâtă fără să se sacrifice funcționalitatea.
Partea grea: reducerea inflației prin utilizare reală și ardere de ICP
Oricât de convingătoare ar părea tăierile de emisie, Mission 70 recunoaște implicit că nu ajunge să „strângi robinetul”. Ca să ajungi la o reducere totală de 70%, nu e suficient să ajustezi recompensele. Ai nevoie ca rețeaua să ardă mai mult ICP prin utilizare, adică să existe aplicații și servicii care consumă cycles într-un ritm semnificativ.
Documentul calculează că, dincolo de scăderea emisiilor realizată prin măsuri pe partea de ofertă, restul țintei ar trebui să vină dintr-o creștere a arderilor, cuantificată prin creșterea cycle burn rate. În modelarea lor, la nivelurile de preț luate în calcul, burn rate-ul ar trebui să urce de la 0,05 XDR pe secundă la 0,77 XDR pe secundă. Este o creștere mare, iar publicul cripto a văzut suficient de multe planuri frumoase care s-au poticnit la capitolul adoptare, încât să fie justificat scepticismul.
Totuși, Mission 70 susține că astfel de niveluri au fost depășite deja pentru câteva luni în 2025. Nu înseamnă că trendul e garantat, dar arată că rețeaua poate, în anumite condiții, să atingă un consum care devine relevant la scară macro pentru tokenomics.
„Cloud engines”: pariul pe clienți enterprise și pe un flux clar de buy-and-burn
Cel mai interesant element de noutate din Mission 70 este propunerea pentru „cloud engines”, descrise ca medii de execuție configurabile, orientate către aplicații, asemănătoare cu subrețele private în cadrul regulilor NNS. Din perspectivă economică, ideea e să creezi o punte mai clară între utilizare comercială și arderea de tokenuri.
Modelul prezentat vorbește despre asociații de node providers care ar putea oferi cloud engines către clienți enterprise. Veniturile ar rămâne în mare parte la cei care furnizează serviciul, însă 20% din aceste venituri ar fi folosite pentru a cumpăra și a arde ICP. Dacă un astfel de mecanism devine real, el aduce o componentă mai previzibilă de cerere: nu te bazezi doar pe taxe mici și fluctuante, ci pe contracte și utilizare de infrastructură, un teritoriu în care companiile sunt obișnuite să plătească pentru SLA-uri, performanță și stabilitate.
În același timp, cloud engines pot crea o discuție nouă despre cine capturează valoarea în rețea. În multe proiecte, tokenul este „centrul” în mod teoretic, dar în practică valoarea se scurge înspre servicii, aplicații și operatori. Aici, buy-and-burn-ul propus încearcă să păstreze un fir economic între succesul comercial și token.
Caffeine.ai și pariul pe dezvoltarea asistată: când bariera tehnică scade, crește numărul de experimente
Mission 70 leagă creșterea cererii și de apariția unor instrumente care simplifică dezvoltarea, invocând Caffeine.ai și tendințele de dezvoltare asistată de limbaj natural. Ideea e ușor de intuit: dacă e mai simplu să construiești și să lansezi aplicații, cresc șansele să apară multe proiecte mici și medii care, cumulat, consumă resurse. Este un pariu pe volum și pe democratizarea construcției de produse.
Aici, diferența dintre un slogan și o direcție reală ține de execuție. O platformă „self-writing” nu ajută dacă aplicațiile rămân jucării, iar utilizarea se evaporă după momentul inițial. Ajută însă dacă instrumentele produc servicii care rezolvă probleme, atrag utilizatori și au nevoie de resurse constant. Pentru tokenomics, asta e cheia: nu vârful de trafic, ci stabilitatea lui.
Semnalele on-chain care au însoțit raliul: retrageri de pe exchange și activitate mai mare
În materialul celor de la Cryptology.ro, au fost invocate două semnale de piață care, de obicei, sunt privite ca favorabile într-un context de creștere.
Unul este scăderea balanțelor de ICP pe exchange-uri, interpretată ca retrageri către portofele personale și, implicit, ca o disponibilitate mai mică pentru vânzare rapidă. Celălalt este creșterea activității din rețea, cu un nivel ridicat de tranzacții într-o singură zi, descris ca cel mai puternic din peste o lună.
Aceste semnale nu sunt dovada unei transformări structurale. Sunt semnale de moment care, în combinație cu apariția unui plan credibil, pot alimenta un raliu. Piața cripto funcționează, adesea, pe astfel de combinații: o poveste coerentă, un document care pare serios, niște date care nu contrazic povestea și suficientă lichiditate ca să se miște prețul repede.
Ce rămâne de demonstrat: vot, implementare și, mai ales, cerere?
Mission 70 este un plan. Ca să devină realitate, trebuie să treacă prin dezbatere, prin mecanismele de guvernanță și, în final, prin implementare. Chiar și atunci, întrebarea decisivă nu este doar dacă inflația poate fi coborâtă din pix, ci dacă economia rețelei poate susține scăderile fără efecte secundare neplăcute.
Plafonarea dissolve delay-urilor și migrarea neuronilor sunt sensibile. Dacă tranziția este percepută ca nedreaptă sau riscantă, pot apărea tensiuni în comunitate și în comportamentul de piață. Ajustarea plăților pentru noduri, la rândul ei, trebuie făcută cu grijă, pentru ca infrastructura să rămână robustă și să nu fie descurajată participarea.
Punctul care va decide, până la urmă, dacă Mission 70 rămâne un episod de entuziasm sau devine o schimbare de direcție este cererea. Rețeaua trebuie să ardă suficient ICP prin utilizare reală. Aici intră în joc cloud engines, instrumentele de dezvoltare și capacitatea proiectului de a atrage clienți care nu cumpără promisiuni, ci servicii funcționale. Dacă această punte spre utilizare se consolidează, tăierile de emisie pot avea efectul dorit. Dacă nu, economia tokenului va continua să fie dominată de aceeași problemă veche: o ofertă care apare constant și o cerere care vine în valuri.
Pentru moment, reacția pieței arată că investitorii au înțeles miza: nu e vorba doar despre un raliu, ci despre o încercare de a repara o slăbiciune structurală a tokenomics-ului.
Rămâne ca 2026 să arate dacă planul poate trece din document în realitate și, mai important, dacă utilitatea poate ține pasul cu ambiția.
 a revenit brusc în prim-plan, scrie Mihai Popa, editorialist la Cryptology.ro, după o creștere puternică de preț.){kind=link}