Publika.md – Premierul Filip: Guvernul de la Kiev a aprobat Acordul de control comun la toate punctele de trecere a frontierei dintre Moldova şi Ucraina

Cabinetul de miniştri din Ucraina a aprobat Acordul de Control în comun al persoanelor, mijloacelor de transport şi a mărfurilor în toate punctele comune de trecere a frontierei moldo-ucrainene. Anunţul a fost făcut de premierul Pavel Filip, în debutul şedinţei de Guvern.

Este o realizare, urmează ca acest Acord să fie ratificat de Rada Supremă de la Kiev. Mulţumesc colegilor care au muncit asupra elaborării acestui Acord, le mulţumesc colegilor de la Externe, MAI, Serviciul Vamal. Suntem pregătiţi să purcedem imediat la controlul comun, dar trebuie de văzut deoarece pentru noi este prioritar segmentul transnistrean. Imediat ce Acordul va fi ratificat de Rada Supremă trebuie să purcedem la controlul comun. Deja la Cuciurgan-Pervomaisc avem un precedent și nu sunt întrebări, nu sunt probleme”, a menţionat şeful Cabinetului de miniştri.

Controlul în comun va fi aplicat la toate punctele de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene, atât în cazul transportului auto, cât și a celui feroviar. Acest fapt va eficientiza interacțiunea instituțiilor cu funcții de control la frontieră din cele două state şi va facilita traficul de persoane și de mărfuri.

PUBLIKA.MD aminteşte că Acordul privind controlul în comun la frontiera moldo-ucraineană a fost semnat în cadrul vizitei oficiale din 6 octombrie curent a Premierului Ucrainei, Volodimir Groisman, în Republica Moldova.

Până acum, controlul comun a fost instituit la șase puncte vamale din cele 17 de la frontiera moldo-ucraineană.

Citește mai mult: https://www.publika.md/premierul-filip-guvernul-de-la-kiev-a-aprobat-acordul-de-control-comun-la-toate-punctele-de-trecere-a-frontierei-dintre-moldova-si-ucraina–_2994931.html#ixzz56RO05T9O