Promo LEX: Declarația cu privire la efectele înscrierii protocolare din 16 septembrie 2013

Asociaţia Promo-LEX se declară îngrijorată de evoluția negocierilor dintre reprezentanții politici și a efectelor acestora asupra siguranței și securității persoanei.

Astfel, la 16 septembrie 2013, potrivit comunicatului de presă al Biroului pentru Reintegrare, la sediul Misiunii OSCE din Chişinău, s-a desfăşurat întrevederea reprezentanţilor politici pentru reglementarea transnistreană de la Chişinău şi Tiraspol, Eugen Carpov şi respectiv Nina Ştanski. În cadrul acestei întrevederi a fost semnată şi o înscriere protocolară care prevede ”schimbul de informaţii, sistematizarea şi examinarea unor dosare penale intentate la Chişinău şi Tiraspol, inclusiv şi perspectiva acestora”.

Potrivit încheierii protocolare ataşate la comunicatul de presă, grupurile de experţi, în termen de o lună de zile, urmează ”să facă schimb de informaţii, să sistematizeze şi să propună soluţii privind mecanismul posibil de rezolvare a acestor dosare penale” (предоставить предложения по возможным механизмам урегулирования вопроса данных уголовных дел).

Asociaţia Promo-LEX, reaminteşte funcţionarilor publici dar şi publicului larg că:

– potrivit prevederilor art.303 Cod Penal al Republicii Moldova, este pasibil sancţionării amestecul sub orice formă la înfăptuirea justiţiei şi urmărirea penală. Or, unicul mecanism LEGAL de soluţionare a oricărui caz penal instrumentat de organele de drept ale Republicii Moldova este prevăzut expres în Codul de Procedură Penală;

– potrivit ordinului MAI nr.329 din 17 iunie 2004 a fost denunţată executarea prevederilor Acordului cu privire la principiile de cooperare din 26 ianuarie 1999 şi Deciziei protocolare privind măsurile suplimentare de sporire a eficienţei în cooperarea organelor afacerilor interne ale Republicii Moldova şi Transnistriei din 20 iulie 2001, deoarece prevederile acestor documente încalcă drepturile şi libertăţile cetăţenilor, statalitatea Republicii Moldova, contravin Constituţiei Republicii Moldova şi Convenţiei Europene;

– potrivit Hotărîrii Consiliului Superior al Magistraturii nr.209/14 din 10 aprilie 2012 se consideră inacceptabile orice colaborări, conlucrări în aspect juridic şi propuneri de soluţii juridice cu structurile din regiunea transnistreană;

– potrivit circularei emisă de Procurorul General cu nr.25-17d/2013-393 din 4 iunie 2013 sunt inadmisibile până la soluţionarea diferendului transnistrean cazurile de colaborare şi schimb de informaţii pe diferite probleme, nemijlocit între subdiviziunile teritoriale ale autorităţilor publice din Republica Moldova şi pretinsele structuri din regiunea transnistreană;

– potrivit multiplelor decizii irevocabile adoptate de către Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie sunt casate aşa zisele decizii pronunţate de către „instanţele de judecată” subordonate regimului de la Tiraspol deoarece sunt adoptate de către organe judiciare neconstituţionale;

– toate cazurile penale pornite şi cercetate de organele de drept pe alegaţii de ilegalitate în acţiunile aşa zişilor reprezentanţi ai „organelor de drept” din regiunea transnistreană au la baza lor plîngeri ale unor persoane private, iar oferirea informaţiei respective structurilor ilegale poate provoca persecutarea victimelor de către regimul de la Tiraspol sau chiar alte consecinţe grave;

Asociaţia Promo-LEX consideră că viceprim-ministrul Eugen Carpov şi-a permis să dea indicaţii care pot fi calificate drept amestec la înfăptuirea justiţiei şi urmărirea penală. Furnizarea de informații unor structuri neconstituționale va provoca persecutarea victimelor regimului din stânga Nistrului, care au sesizat organele de drept constituţionale.

Faptele descrise indică clar asupra lipsei unei memorii instituţionale în cadrul organelor de stat ale Republicii Moldova, responsabile de reintegrarea ţării dar şi neglijenţei grave a unor funcţionari publici care desconsideră greşelile dar recomandările autorităţilor de stat relevante, precum şi soluţiile irevocabile dictate de instanţele de drept constituţionale.

Asociaţia Promo-LEX solicită:

  • Guvernului Republicii Moldova şi Biroului pentru Reintegrare de urgenţă să denunţe prevederile scrisorii protocolare fără număr din 16 septembrie 2013 semnate de către Eugen Carpov;
  • Procuratura Generală, IGP, CNA și alte structuri constituționale competente să exercite urmărirea penală să nu dea curs indicațiilor Biroului de Reintegrare;
  • Procuraturii Generale să se autosesizeze şi să examineze legalitatea scrisorii protocolare semnate de către viceprim-ministrul Eugen Carpov;
  • Biroului pentru Reintegrare să sistematizeze toate actele normative şi cu caracter de recomandare, emise de instanțele naționale și autorităţile relevante în vederea constituirii unei baze de date şi a unei memorii instituţionale care să nu permită admiterea unor astfel de lacune şi abateri pe viitor.

    Pentru mai multe detalii, contactaţi: Ion Manole, Director Executiv, Asociaţia Promo-LEX: Tel: (22) 492684, GSM: 069070800, e-mail: info@promolex.md