Marius Șpechea: Programele oficiale ale partidelor politice în problema transnistreană – o analiză comparativă (II)

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a fost constituit la 29 iunie 1997 și reînregistrat la 26 februarie 1999[1]. Cum era firesc în spațiul ex-sovietic, precum și în toată Europa de sud-est, partidele de stânga, cu doctrină socialistă, au rămas actori importanți pe eșichierul politic, răspunzând electoratului temător în fața reformelor mult anunțate ale tranziției spre democrația de tip capitalist. Definindu-și doctrina ca una a socialismului democratic, PSRM a devenit din ce în ce mai influent pe scena politică moldovenească invers proporțional cu ineficiența și eșecurile înregistrate de reformele propuse de formațiunile politice pro-vestice.

Între 2005–2011 formațiunea s-a numit Partidul Socialiștilor din Moldova „Patria-Rodina” (PSMPR), însă odată cu intrarea în partid a lui Igor Dodon la lucrările Congresului al X-lea din 2011[2], s-au decis o restructurare internă și o redenumire a partidului, acesta adoptând denumirea actuală și un program de relansare pe scena politică din Republica Moldova. Preluarea mandatului de președinte a partidului de către Igor Dodon în 2011 s-a dovedit una de bun augur pentru formațiune, acesta treptat câștigând din ce în ce mai multă susținere -fapt ce reiese din Barometrul de opinie publică IPP[3] unde se observă o creștere constantă a încrederii populație în formațiunea politică începând din 2011 până în prezent. Alegerea în funcția de președinte al Republicii Moldova a lui Igor Dodon a confirmat pe deplin toate estimările sondajelor anterioare; cu un număr de 24 de parlamentari la ultimele alegeri parlamentare din 2015, aflat în opoziție cu alianța de guvernământ, PSRM reușește să câștige președinția Republicii Moldova cu un scor mai mult decât relevant de 47,98% în primul tur și 52,11% în cel de al doilea tur.

Astfel, poziția PSRM cu privire la problema transnistreană, asumată prin Congresul extraordinar din 28 septembrie 2014 și exprimată prin Programul Partidului[4] adoptat cu această ocazie, devine una deosebit de relevantă pentru analiza noastră, fiind poate cheia principală – cel puțin în acest moment politic – a înțelegerii detaliate a raportării la problematica transnistreană.

Tema conflictului din Transnistria este una foarte prezentă în programul PSRM-ului, imediat după preambulul programului la capitolul dedicat Crizei din Republica Moldova – unde sunt prezentate toate cauzele (din perspectiva socialistă) ale situației social economice și politice ale Moldovei. Subcapitolul cinci este dedicat exclusiv problemei teritoriale a Republicii Moldova. Exprimând o poziție anti-occidentală și identificând politica occidentală ca pe o ingerință în politica internă a Moldovei – și evident sursă a crizei profunde a societății moldovenești, programul PSRM-lui constată și afirmă că dezbinarea teritorială constituie o problemă gravă care necesită o atenție sporită:

„Conflictul transnistrean rămâne nesoluționat până în ziua de azi. Toate tentativele de a reglementa conflictul transnistrean au eșuat prin eforturile ambasadelor statelor occidentale, care își dictau voința lor liderilor moldoveni, așa cum s-a întâmplat în ajunul semnării Memorandului Kozak, acord ce putea deveni de importantă crucială pentru restabilirea integrității statului nostru. Contradicțiile cu Găgăuzia, pentru prima dată după 1994, au adus țara în fața unui pericol real de confruntare civilă în sudul Moldovei. Apar tot mai des conflicte și în localitățile populate compact de alte grupuri etnice.”[5]

Din această primă referire expresă la situația din Transnistria, observăm cât se poate de clar că PSRM este un critic virulent al deciziei de respingere a Planului Kozak[6] poziționând partidul în tabăra celor care preferă soluția federalizării Republicii Moldova și a rezolvării astfel a tuturor situațiilor conflictuale dintre Chișinău și zonele autonome.

Studiind în continuare programul PSRM-ului, în capitolul trei acesta se poziționează foarte clar spre vectorul Est, afirmând compatibilitatea Moldovei cu Uniunea Euro-Asiatică și necesitatea dezvoltării unui parteneriat cu Federația Rusă. Această abordare politică pare a fi una inspirată electoral, dacă corelăm această poziție politică cu rezultatele Barometrului de Opinie Publică realizat de Institutul de Politici Publice în 2016, care surprinde prin răspunsul oferit de respondenți la întrebarea: Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum pentru ca Republica Moldova să devină iarăși parte a URSS, Dumneavoastră ați vota pentru sau contra? 46,5% ar vota pentru, în timp ce doar 27,7% ar vota contra[7].

barometruFig. 1. Sursa: Barometru al Opiniei Publice, Institutul de Politici Publice, Aprilie 2016.

Astfel, programul politic al PSRM trasează inclusiv liniile directoare ale unui plan de reunificare teritorială a Moldovei cu Transnistria, prin crearea unei Federații Moldovenești descrisă în Capitolul III sub titlul Direcții de dezvoltare și reafirmată în capitolul al VI dedicat Edificării Statului.

„Doar federalizarea poate oferi Republicii Moldova șansa de a-şi restabili integritatea teritorială şi a-şi recăpăta controlul asupra frontierelor de stat. Poporul nostru se va reuni şi va deveni un tot întreg, vor dispărea granițele administrative, ca şi guvernarea dublă. Totodată, în calitate de subiect al federației, Transnistria îşi va păstra toate atributele de autodeterminare.”[8]

Abordarea federativă a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova cu privire la problema transnistreană ridică însă o serie de obiecții din partea oponenților politici, precum și din partea unor analiști ai conflictului transnistrean. Organizarea federativă a statului moldovean propusă de PSRM pare a fi una dintre cele mai credibile soluții în teorie – însă dacă privim atent la procesele sociale și politice din interiorul societății moldovenești, atât din dreapta cât și din stânga Nistrului, constatăm evoluții și raportări foarte diferite la problemele comune. Astfel, calitatea proceselor politice și direcția lor arată cât de dificilă este calea soluționării acestui conflict, ridicând mari semne de întrebare asupra soluțiilor mesianice aparent simple cum ar fi federalizarea. Raportarea la democrație, la participarea politică, la modelele politice sunt atât de diferite pe cele două maluri ale Nistrului încât analiști ca Iulian Chifu, Oazu Nantoi sau Oleksandr Sushko constată câteva caracteristici specifice ale zonei transnistrene care stau în calea unui proiect federal:

  1. Lipsa experienței și tradiției democratice;
  2. Conformism total în raport cu practicile existente ale regimului politic autoritar din „RMN”;
  3. Xenofobia (românofobia) implementată în raport cu Republica Moldova și România;
  4. Orientarea geopolitică spre Rusia, șovinismul velicorus în calitate de ideologie reală a regimului.

Aceste observații ridică mari semne de întrebare și chiar contra argumente soluțiilor de tip federalist, astfel „proiectul de statalitate a Republicii Moldova poate fi realizat cu succes numai în cazul când se va renunța la ideea de oferire Transnistriei a vreo unui „statut juridic special” în cadrul statului moldovenesc. și mai dăunătoare pentru perspectiva de existenta a statului moldovenesc sunt scenariile de soluționare a conflictului transnistrean prin crearea unui stat nou, federativ, constituit din Republica Moldova și „RMN”. În ambele cazuri, cu certitudine va avea loc „transnistrizarea” întregii societăți. Ceea ce înseamnă că scenariile cu „statut juridic special” sau cu crearea statului federativ vor aduce la falimentul încercărilor de a consolida națiunea civică moldovenească pe întreg teritoriul Republicii Moldova  și, implicit, la eșecul proiectului de statalitate a Republicii Moldova”[9].

Dincolo de observațiile sau criticile analiștilor politici cu privire la soluțiile propuse pentru conflictul transnistrean, PSRM și-a asumat în mod public nu doar în programul politic, ci și în cel electoral (prezentat pentru alegerile prezidențiale din 2016) obiectivul reorganizării statale a Republicii Moldova prin federalizare, inițierea dialogului cu Transnistria fiind al treilea pas în primele 100 de zile ale mandatului lui Igor Dodon[10].

Concret, problema transnistreană este prezentă sau amintită în programul politic al PSRM-ului de șapte ori în cele 18 pagini ale acestuia, acest lucru fiind relevant pentru importanța majoră acordată acestui subiect. Analizat în întregime, programul politic al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova poate fi caracterizat prin câteva elemente definitorii încadrabile în următorul tabel:

 

Direcție strategică pentru dezvoltare Republicii Moldova

Uniunea Euro-Asiatică
Parteneriat strategic propus Federația Rusă
Amenințare internă identificată la adresa societății și statalității Republicii Moldova Curentul unionist și românismul
Amenințare externă identificată la adresa societății și statalității Republicii Moldova NATO, UE și politica României cu privire la Republica Moldova
Interesul pentru regiunea și problema transnistreană în programul politic Interes foarte mare ( frecvența subiectului fiind de 7 ori în 18 pagini ale programului)
Soluția propusă Federalizarea

 

[1] http://www.e-democracy.md/parties/psmpr/#p1 (15.01.2017)

[2] Vezi pe larg: http://www.e-democracy.md/parties/docs/psmpr/201112182/ (15.01.2017)

[3] Ibidem.

[4]  Vezi pe larg: http://www.e-democracy.md/files/parties/psrm-program-2014-ro.pdf (15.01.2017)

[5] Programul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Cap I.2, alin 5, p 4 accesibil pe http://www.e-democracy.md/files/parties/psrm-program-2014-ro.pdf, (15.01.2017)

[6] Vezi pe larg: https://www.agerpres.ro/externe/2017/01/18/planul-kozak-amintit-de-putin-presupune-riscuri-majore-pentru-republica-moldova-vicepremier–16-57-32 (15.01.2017)

[7] Barometru al Opiniei Publice, Institutul de Politici Publice, Aprilie 2016 pe larg: http://www.ipp.md/public/files/Barometru/BOP_10.2016.pdf, (15.01.2017)

[8] Programul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, p. 7 (Anexa I).

[9] Iulian Chifu, Oazu Nantoi, Oleksandr Sushko, Securitate societală în regiunea trailateralei România – Ucraina – Republica Moldova, Curtea Veche, București 2008, p. 232

[10] Vezi pe larg: electoral-program-igor-dodon-2016-ro.pdf (Anexa I.1).