Infotag.md – AMBASADORUL POLONIEI ÎN MOLDOVA A DISCUTAT CU LIDERUL DE LA TIRASPOL EVOLUȚIA REGLEMENTĂRII TRANSNISTRENE

Reglementarea relațiilor între Moldova și Transnistria a constituit subiectul discuțiilor la întrevederea de marți, la Tiraspol, a Ambasadorului Poloniei în RM, Bartlomiej Zdaniuk, cu președintele autoproclamatei RMN, vadim Krasonselski.

Potrivit agenției INFOTAG cu referire la site-ul liderului de la Tiraspol, Krasnoselski a spus că Transnistria „este interesată de dezvoltarea unui dialog care să permită luarea unor decizii bine chibzuite, care să convină tuturor părților implicate în formatul de negocieri”.

„Polonia, ca membru al Uniunii Europene și OSCE, nu participă direct la formatul „5+2”, dar este interesată de acest proces. Dacă vorbim despre conflicte înghețate, atunci Transnistria este, din punct de vedere teritorial, cel mai apropiat exemplu pentru Polonia de un astfel de conflict. Pentru noi este important să creăm condiții de securitate în Europa Centrală și de Est, ceea ce reprezintă o garanție pentru existența pașnică a Poloniei și dezvoltarea stabilă a economiei sale. Pentru noi este important să depășim conflictele existente cât mai curând posibil”, a prezentat Bartlomiej Zdaniuk poziția Poloniei.

Diplomatul și-a exprimat satisfacția față de acordurile încheiate în 2017, în special cu privire la deschiderea podului peste Nistru lângă satul Gura Galbenei, pe unde delegația a venit de la Chișinău la Tiraspol.

„Este interesant să vedem cum vor fi implementate și celelalte acorduri, în special, cu privire la recunoașterea diplomelor transnistrene de studii superioare”, a spus ambasadorul, subliniind că, pentru el, ca om care a muncit o bună parte din viață la Universitatea din Varșovia, problemele din domeniul educației sunt extrem de importante.

Sursa:

http://www.infotag.md/rebelion-ro/259020/