31.03.2014: Şevciuk: Mizăm pe un divorţ civilizat al celor două maluri ale Nistrului pe modelul Cehiei şi Slovaciei

În centrul Europei nu trebuie creată o rezervaţie, iar Tiraspolul mizează în continuare pe un divorţ civilizat al celor două maluri ale Nistrului. Declaraţiile au fost făcute de liderul de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk, într-un interviu acordat ziarului Vzglead.

“În centrul Europei nu trebuie să fie creată o rezervaţie doar din cauza că raioanele din stânga Nistrului ar avea o poziţie diferită. Trebuie respectată părerea cetăţenilor. Cred că atât pentru Republica Moldova cât şi pentru noi, cea mai bună variantă este un divorţ civilizat. Un astfel de exemplu îl reprezintă Cehia şi Slovacia”, a subliniat Şevciuk.

Totodată, liderul de la Tiraspol nu a ezitat să arate cu degetul la relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti şi susţine că oficialii de pe malul drept al Nistrului deleghează atribuţiile militare blocului NATO.

În acelaşi timp, liderul republicii separatiste din stânga Nistrului susţine poziţia Moscovei în ceea ce priveşte alipirea Crimeei şi spune că fiecare stat este obligat să-şi apere cetăţenii indiferent de locul unde s-ar afla.

Publika.md aminteşte că la 20 martie, liderul de la Tiraspol a efectuat o vizită la Moscova unde s-a întâlnit cu vicepremierul rus Dmitrii Rogozin.

Pe de altă parte, Rusia şi Statele Unite au convenit să depună eforturi în vederea obţinerii unui statut special pentru Transnistria, în cadrul unei Republici Moldova unite, suverane şi neutre.

 

Sursa: http://www.publika.md/sevciuk–mizam-pe-un-divort-civilizat-al-celor-doua-maluri-ale-nistrului-pe-modelul-cehiei-si-slovaciei_1865951.html