30.07.2014: Transnistria depune eforturi pentru a restabili canalele de exportare a mărfurilor în Rusia

Liderul autoproclamatei RMN, Evgheni Şevciuk, a afirmat că în interacţiunea sa cu Rusia, Transnistria depune eforturi pentru a restabili canalele de exportare a mărfurilor din regiune. Declarația a fost făcută ieri, în cadrul unei şedinţe speciale dedicate situaţiei economice din regiune, la care a participat preşedintele guvernului transnistrean, Tatiana Turanskaia, şi conducerea blocului financiar-economic, informează agenţia “Infotag”.

Potrivit unui comunicat al Serviciului de presă al liderului transnistrean, în cadrul discuţiilor s-a menţionat că “situaţia economică din Ucraina se agravează şi întreprinderile transnistrene care exportă produse, în particular în Rusia, continuă să se confrunte cu dificultăţi serioase de livrări prin teritoriul statului vecin”.

În cadrul întrevederii de lucru au fost discutate subiecte ce ţin de actuala situaţie social-economică dificilă, suplimentarea bugetului de stat şi a fondurilor extrabugetare, asigurarea achitărilor sociale.

“Avem anumite perspective. Unele întreprinderi îşi reorientează exportul. Căutăm resurse financiare suplimentare. Problemele sînt bine ştiute. Guvernul le-a studiat şi le rezolvă”, a afirmat Şevciuk.

În timpul schimbului de opinii s-a menţionat că în condiţiile de reducere bruscă a veniturilor bugetului diferite ţări sînt nevoite să ia credite, să vîndă proprietatea, să-și reducă cheltuielile sau să deprecieze valuta naţională.

Reducerea zilei de lucru a funcţionarilor de stat şi îngheţarea unei părţi a salariului Şevciuk le-a calificat ca fiind calea optimă de restabilire rapidă a economiei, dacă situaţia externă se va stabiliza în timpul apropiat.

 

Sursa: http://www.noi.md/md/news_id/44844