28.09.2014: Tiraspolul acuză Chişinăul de zădărnicirea exporturilor de fructe din regiunea transnistreană în Rusia

Autorităţile separatiste de la Tiraspol acuză Chişinăul că ar împiedica exporturile de fructe din regiunea transnistreană în Federaţia Rusă. Subiectul a fost discutat recent în cadrul întrevederii între aşa-numitul ministrul Afacerilor Externe al autoproclamatei RMN, Nina Ștanski, şi ambasadorul rus în R.Moldova, Farit Muhametșin. Ștanski a calificat restricțiile impuse de Moldova drept „represive, discriminatorii și lipsite de temeiuri legale”. Deocamdată, autorităţile de la Chişinău nu au comentat aceste acuzaţii.

Potrivit Ninei Ștanski, serviciul protecţie fitosanitară al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova i-a refuzat unui agent economic transnistrean eliberarea certificatului fitosanitar pentru exporturi de prune, și i-a cerut să prezinte acte suplimentare, nestabilite de legislație, care să confirme posibilitatea de export a produselor crescute.

„Astfel de acțiuni ale părții moldovenești sunt lipsite de premise juridice, pentru că încalcă nu numai formatul coordonat de interacțiune a părților în domeniul economic, restricționând considerabil capacitățile de export ale Transnistriei, dar și contravin legislației Republicii Moldova, pentru că certificatul solicitat nu face decât să dovedească conformitatea produsului cu rigorile și normele, iar lista cu actele necesare obținerii acestuia este stipulată în legea respectivă și este completă. Noi așteptăm explicații oficiale de la partea moldovenească. Sperăm ca țările garante să intervină în acest proces”, a declarat Nina Ștanski, citată deInfotag.

Problemele cu livrările de produse transnistrene pe piața rusă au fost în centrul atenției și la întrevederea ambasadorului cu conducerea aşa-numitei Camerei de Comerț și Industrie de la Tiraspol. Reprezentantul acesteia, Vasili Cojan, s-a arătat indignat de faptul că acum, când unele întreprinderi au primit autorizații de la structuri ale Rusiei, Moldova declară: „Scuzați, există interdicție de livrare la mărfurile moldovenești, de aceea nu le vom perfecta pentru Dvs”.

Potrivit comunicatului, diplomatul rus a dat asigurări că Federația Rusă este dispusă să acorde „tot sprijinul necesar în rezolvarea acestor dificultăți”.

Rosselhoznadzor a interzis la 21 iulie livrările de fructe și legume proaspete și conservate din Moldova în Rusia, sub pretextul că acestea ar fi necalitative, și nu acceptă astfel de produse în baza certificatelor moldovenești.

Rușii ANULEAZĂ restricțiile pentru două companii din regiunea transnistreană

Totodată, din diverse motive autoritatea face excepție pentru furnizorii transnistreni, deși și aceștia livrează produse în baza certificatelor Republicii Moldova. Aceeași situație se atestă și pentru livrările de produse vinicole.

 

Sursa: http://agora.md/stiri/3735/tiraspolul-acuza-chisinaul-de–zadarnicirea-exporturilor-de-fructe-din-regiunea-transnistreana-in-rusia?utm_source=unimedia&utm_medium=widget&utm_campaign=news-widget