28.04.2015: Șeful diplomației române trage semnal de alarmă: Omuleții verzi sunt deja în regiunea transnistreană

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, spune că “omuleții verzi” acuzați că au destabilizat Crimeea se află și în regiunea transnistreană, de data asta sub o formă militară asumată de Rusia, țară care efectuează periodic exerciții miltare scrie dcnews.ro citat de UNIMEDIA.

“Mi-e teamă că omuleții verzi sunt deja în regiunea transnistreană și nici măcar nu au acele haine lipsite de însemne. Există deja o prezență militară rusă în regiune, acel grup operativ al trupelor rusești, persistă prezența aceea prin forma așa-zișilor pacificatori ruși și constatăm că din când în când au loc exerciții militare în zona respectivă”, a declarat Aurescu, marți, la interviurile DC News Live.

Aurescu a explicat ce efecte a avut în regiunea separatistă liberalizarea regimului de vize pentru Republica Moldova.

“În egală măsură, constat că există și oportunități în dosarul transnistrean. Liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova – astăzi se împlinește chiar un an de când s-a luat această decizie și care rămâne încă neegalată între statele Parteneriatului Estic.  Printre cele 500.000 de pașapoarte biometrice eliberate de către autoritățile Republicii Moldova, peste 75.000 au fost eliberate pentru cetățenii Republicii Moldova din stânga Nistrului. Iată un interes de conectare cu spațiul UE, fără vize”, a arătat Aurescu.

 

Sursa: http://unimedia.info/stiri/Seful-diplomatiei-romane-trage-semnal-de-alarma-omuletii-verzi-sunt-deja-in-regiunea-transnistreana-92973.html