27.07.2016: Funcționarea școlilor românești din regiunea transnistreană, subiect discutat de Pavel Filip cu Frank-Walter Steinmeier

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, și președintele în exercițiu al OSCE, ministrul Afacerilor Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, au avut marți o întrevedere, în cadrul căreia au abordat și subiectul funcționării școlilor cu predare în baza grafiei latine din regiunea transnistreană.

Trebuie să eliminăm obstacolele în calea liberei circulaţii a persoanelor, bunurilor şi serviciilor, să asigurăm buna funcţionare a şcolilor cu predare în baza grafiei latine şi accesul liber pentru fermierii din raionul Dubăsari la terenurile agricole situate după traseul Tiraspol – Râbniţa. În acest context, am menţionat interesul nostru de a deschide, cât mai curând posibil, podul din preajma localităţilor Gura-Bâcului – Bâcioc”, a declarat Filip.

Preşedintele în exerciţiu al OSCE a apreciat că în ultima perioadă se depun eforturi pentru revigorarea dialogului în reglementarea conflictului transnistrean, menţionând că autorităţile trebuie să se asigure că discuţiile vor fi pline de substanţă, astfel încât să genereze soluţii la sarcinile stabilite. „Am discutat despre problemele existente care pot fi soluționate acum, printre care apostilarea diplomelor universitare şi soluționarea chestiunii plăcuțelor de înmatriculare. Sunt sigur că discuţiile care au început, pe cât de curând posibil, vor duce la succes”, a spus Frank-Walter Steinmeier.

 

În regiunea transnistreană funcționează opt școli și licee românești, aflate potrivit legislației în administrarea autorităților de la Chișinău, dar de facto sub cea a separatiștilor de la Tiraspol: Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol , Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Tighina, Liceul Teoretic „Evrica” din Râbnița , Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfînt” din Grigoriopol , Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Dubăsari, gimnaziul-internat pentru copii orfani din Tighinagimnaziile din satele Corjova și Roghiraionul Dubăsari.

 

Sursa: http://infoprut.ro/44806-functionarea-scolilor-romanesti-din-regiunea-transnistreana-subiect-discutat-de-pavel-filip-cu-frank-walter-steinmeier.html