23.12.2015: Un fost miliţian a fost ales preşedinte al sovietului suprem de la Tiraspol. Cine este noul “lider”

Fostul şef al departamentului de interne de la Tiraspol, Vadim Crasnoselskii, a fost ales în funcţia de preşedinte al sovietului suprem din regiune.

Politicianul, care are grad de general-maior, a fost susţinut de majoritatea membrilor aşa-zisului legislativ local.

Vadim Crasnoseliskii a activat în miliţia din oraşul Bender, iar în perioada 2007-2012 a deţinut funcţia de şef al departamentului de interne de la Tiraspol.

În 29 noiembrie, locuitorii din stânga Nistrului şi-au ales componența sovietului suprem din regiune și membrii consiliilor locale.

Scrutinul a fost câştigat de partidul “Obnovlenie”, finanţat de compania Sheriff.

Formaţiunea este reprezentată de 33 de deputaţi locali din totalul celor 43.

Aceştia sunt consideraţi oponenţii politici ai liderului de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk.

Scrutinul nu a fost recunoscut de autorităţile de la Chişinău.