23.08.2017: Întrevederea reprezentanţilor politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană

Astăzi 23 august, la sediul din or. Bender al Misiunii OSCE din Moldova a avut loc întâlnirea de lucru a reprezentanţilor politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană Gheorghe Bălan şi Vitalii Ignatiev. La întâlnire au asistat reprezentanţii mediatorilor şi ai observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”.

Dialogul a fost axat pe un spectru larg de subiecte actuale de pe agenda negocierilor. Reprezentanții politici au evaluat nivelul de realizare a înţelegerilor convenite anterior şi şi-au exprimat deschiderea de a continua discuţiile la nivel tehnic şi de a ajunge la abordări rezonabile.

În context, a fost accentuată importanța intensificării interacţiunii la nivelul experţilor din grupurile sectoriale de lucru pentru eliminarea barierelor în calea liberei circulaţii a persoanelor, mijloacelor de transport, bunurilor şi serviciilor; asigurarea accesului liber al fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile agricole, amplasate după traseul Tiraspol-Râbniţa; crearea condiţiilor necesare pentru buna funcţionare a şcolilor cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană ş.a.

Vicepremierul Gheorghe Bălan a subliniat că autorităţile moldoveneşti sunt deschise pentru un dialog constructiv cu toţi actorii implicaţi în procesul de reglementare în vederea rezolvării problemelor stringente cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului.

La finalul întrevederii, reprezentanții politici au susţinut un briefing de presă.

Vezi mai mult