22.11.2016: PREŞEDINTELE ALES AL MOLDOVEI CONSIDERĂ CĂ EXISTĂ ŞANSA ISTORICĂ DE A SOLUŢIONA PROBLEMA TRANSNISTREANĂ

Preşedintele ales al Moldovei, Igor Dodon, consideră că „acum e o şansă istorică de a soluţiona problema transnistreană”. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a declarat într-un interviu pentru agenţia rusă Interfax.

„Cred că acum avem şansa istorică de a soluţiona această problemă, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, după apariţia acestei probleme. De ce cred aşa? Cred că şi Rusia, şi Occidentul au nevoie de exemple bune. Cred că nu ar fi rău să le arătăm tuturor cum pot fi soluţionate anumite conflicte îngheţate. Cred că Transnistria poate fi un asemenea exemplu”, a spus Dodon.

El a promis că va fi „foarte flexibil şi deschis în soluţionarea acestei probleme”, iar în luna ianuarie este dispus să meargă la Tiraspol să se întâlnească cu viitorul preşedinte al Transnistriei, care va fi ales pe 11 decembrie. În opinia sa, problema Transnistriei poate fi soluţionată în trei etape.

„La prima etapă este necesar să ajungem la o înţelegere, la nivel bilateral: noi şi malul stâng. Noi înşine trebuie să stabilim principiile reglementării politice. Eu deja le simt. Un exemplu poate fi Găgăuzia. În legea lor scrie că dacă Moldova îşi pierde statalitatea, atunci ei au dreptul la autodeterminare. Cred că acest lucru ar fi corect şi pentru Transnistria”, a remarcat Dodon.

El consideră că la a doua etapă Transnistriei trebuie acordate garanţii că RM nu va adera la NATO.

„Haideţi acest punct să-l includem în acord. Şi vom sublinia că dacă vreodată Chişinăul se va gândi să adere la această organizaţie, atunci Transnistria, la fel ca şi Găgăuzia, are dreptul la autodeterminare. Acestea sunt prevederile de bază. Pentru început noi înşine trebuie să cădem de acord asupra acestora. Singuri, fără mediatori. Trebuie ca Transnistria să înțeleagă că ea nu va putea deveni un al doilea Kaliningrad. Independenţa nimeni nu o recunoaşte. Nu ne rămâne decât să soluţionăm această problemă”, a accentuat Preşedintele ales al RM.

Potrivit lui, abia după atingerea acestor momente principiale se va putea trece la a treia etapă: soluţionarea problemelor economice şi sociale, problema achitării creditelor.

„Astfel de probleme vor fi multe. Însă conceptual, există trei-patru puncte asupra cărora trebuie să convenim. După ce am convenit asupra lor, propune această pagină spre discuţii în formatul „5+2”: stimaţii noştri parteneri – Rusia, UE, SUA, OSCE, Ucraina, spuneţi părerile voastre. Şi după aceea trecem la etapa următoare. Atunci vom putea desfăşura un referendum în stânga şi în dreapta Nistrului referitor la o nouă Constituţie comună a RM. Şi mergem înainte. Sper mult că în perioada mandatului meu vom reuşi să înaintăm în aceste trei etape. Cel puţin, din partea mea va fi o deschidere completă”, a menţionat Dodon.

La rândul său, liderul Transnistriei, Evghenii Şevciuk, a subliniat că poziţia Tiraspolului referitor la reglementarea transnistreană rămâne neschimbată.

„Ţinând cont de rezultatele alegerilor din RM, în administraţia Preşedintelui au parvenit mai multe adresări referitor la posibila modificare a orânduirii de stat a Transnistriei. Poziţia Președintelui este bazată pe voinţa cetăţenilor noştri, pe Constituţia în vigoare. Şi poziţia este următoarea: independenţa cu aderarea ulterioară la Federaţia Rusă”, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute Evghenii Şeciuk într-o adresare către locuitorii Transnistriei.

 

Sursa: http://www.infotag.md/rebelion-ro/235300/