22.09.2017: PREŞEDINTELE MOLDOVEI INTENŢIONEAZĂ SĂ DESFĂŞOARE O ÎNTÂLNIRE CU SOCIETATEA CIVILĂ DIN TRANSNISTRIA

Preşedintele Igor Dodon a declarat că intenţionează să desfăşoare o întâlnire cu societatea civilă din Transnistria. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a declarat joi seara, în cadrul „liniei directe” cu telespectatorii postului Accent TV.

El a menţionat că „trebuie restabilită încrederea” şi planifică să desfăşoare o asemenea întâlnire la începutul lunii octombrie. Potrivit lui, împiedicarea unei astfel de întâlniri de către administraţia transnistreană este „o politică neprevăzătoare și nu va duce la nimic bun”.

„Vreau să avem o întâlnire fără cravate. Dacă doresc, pot participa şi deputații, dacă le va permite „Şheriff” (compania care controlează autoritățile Transnistriei – „I.”). Fără presă, ca nimeni să nu se teamă, căci se pare că acolo sunt represiuni. Tinerii au venit la Coşniţa, iar apoi au fost întrebați de ce au venit la întâlnirea cu Președintele Republicii Moldova. Este o politică neprevăzătoare, iar acest lucru nu va duce la nimic bun. Nu este nevoie să mai fie încurajată ură unul faţă de altul”, a spus Igor Dodon.

El a subliniat că este deschis pentru un dialog cu conducerea și cu locuitorii Transnistriei. Cu reprezentanții societăţii din stânga Nistrului Igor Dodon intenționează să discute problemele comune, viitorul și condițiile de pace pe Nistru.

„Este clar că acum nu vom rezolva situația atâta timp cât în Parlament și în Guvern se fac declarații antiruseşti. Dar trebuie să ne aşezăm la masă și să ne gândim ce vom face mai departe atunci când vom obține majoritatea parlamentară”, a spus Dodon.

După cum a informat anterior INFOTAG, Președintele Igor Dodon și liderul transnistrean Vadim Krasnoselski au avut două întâlniri – în ianuarie și martie 2017. De asemenea, ei intenționau să se întâlnească în mai, apoi în iulie, dar întâlnirile nu au avut loc. Negocierile în formatul „5+2” privind reglementarea transnistreană nu au avut loc de la începutul anului 2014, iar toate încercările de reluare a procesului de negocieri nu au fost încununate de succes.

Sursa:

http://www.infotag.md/rebelion-ro/252462/