21.09.2015: Ion Suruceanu despre nunta lui Șevciuk cu Ștanski: A fost o nuntă modestă, dar foarte frumoasă

Interpretul Ion Suruceanu susţine că nunta lui Evgheni Şevciuk şi a Ninei Ştanski a fost una modestă, dar foarte frumoasă. „ A fost o nuntă pe cât de frumoasă, pe atât de modestă. Fără foc de artificii şi moderatori faimoşi de nuntă. La nuntă au fost 40-45 de invitaţi, rude ale mirelui şi ale miresei şi câţiva prieteni”, scrieMoldova.org

Interpretul a dezvăluit că mirele a purtat un costum clasic, cu o cămaşă fără cravată, iar mireasa a optat pentru o rochie de o nuanţă bej, având în păr floricele. „A fost un cuplu foarte armonios”, a menţionat Ion Suruceanu. De asemenea, interpretul a spus că evenimentul a avut loc într-un mic local, cu o terasă frumoasă, ce se află după Râbniţa.

„Am pregătit un program de 40-45 de minute şi am cântat piese pe care de obicei le cânt la nuntă”, a menţionat Ion Suruceanu. Potrivit lui, la nuntă de asemenea a mai cântat şi o tânără interpretă din regiunea transnistreană. Pe tot parcursul evenimentului, partea muzicală a fost dirijată un tânăr DJ.

„Nu au fost personalităţi, a fost o nuntă modestă, dar foarte frumoasă, care mai rar se poate vedea aici, la Chişinău. Nu au fost artificii grandioase, de parca s-ar începe războiul, aşa cum se practică la noi”, a adăugat el.

Întrebat ce le poate reproşa internauţilor care deja s-au grăbit să-l acuze „că a cântat pentru separatişti”, Ion Sruceanu a declarat că nunta este un eveniment în afara politicii. „Am cântat pentru două personalităţi care şi-au unit destinul.”, a spus Ion Suruceanu.

UNIMEDIA amintește că artistul Ion Suruceanu a cântat la nunta lui Evgheni Șevciuk cu Nina Ștanski, care a avut loc vineri, 18 septembrie. 

 

Sursa: http://unimedia.info/stiri/ion-suruceanu-despre-nunta-lui-Sevciuk-cu-Stanski-a-fost-o-nunta-modesta–dar-foarte-frumoasa-101264.html