20.12.2015: Jurnalistul rus, despre situația Transnistriei: „Cine v-a spus că va fi bine cu Rusia, care este lovită de o schizofrenie istorică?”

Jurnalistul rus Vladimir Soloviov a vorbit despre situația Transnistriei. Soloviov susține că locuitorii acestei regiuni trebuie să decidă ce-și doresc, fiindcă ar putea să-și „semneze singuri dispariția”.

„De ce Transnistria vrea să fie cu Rusia dacă știe prea bine că nu există o frontieră comună? Dacă e să analizăm toți acești 25 de ani de când v-ați dezlipit de Moldova, să analizăm situația voastră economică, socială, atunci vreau să vă spun că ați rămas în același punct de pornire. Viața e mult mai complicată. Considerați că trebuie să vă alăturați Rusiei, dar cine v-a spus că va fi bine cu Rusia? Întrebarea e ce va fi mai departe, peste 50, 75 de ani? Cine veți fi? Veți fi pe contul Rusiei? Este umilitor. De aceea, repet, trebuie să vă decideți singuri soarta: sau continuați să trăiți cu complexul vinovăției, sau începeți să faceți ceva concret. Oamenii trebuie să-și trăiască propriile vieți, dar nu să aștepte minuni. Trebuie să vă dezvoltați economic și social. Înțeleg că nu vreți să fiți parte a Moldovei, dar asta nu vă împiedică să discutați. Nu știm ce se va întâmpla în viitor cu Rusia, luînd în calcul situația de acum. Poate peste ceva timp Federația Rusă va fi împărțită în multe regiuni care vor lupta între ele, pentru că, în prezent, Rusia este lovită de o schizofrenie istorică. Așa că, ați putea nimeri sub nava care a naufragiat”, a subliniat jurnalistul rus.

 

Sursa: http://www.zdg.md/stiri/stiri-sociale/jurnalistul-rus-despre-situatia-transnistriei-cine-v-a-spus-ca-va-fi-bine-cu-rusia-care-este-lovita-de-o-schizofrenie-istorica