20.10.2015: Tiraspolul se bucură! Colectarea impozitelor de la companii off-shore în regiune transnistreană aduc rezultate

La aproape două luni de la decretul liderului separatist Evgheni Şevciuk privind colectarea impozitelor de la companiile off-shore, autorităţile de la Tiraspol se laudă că au fost înregistrate succese. Astfel, presa din stânga Nistrului anunţă că de la începutul lunii octombrie au fost colectaţi aproximativ 23,4 mii de dolari.

Suma dată, considerabilă pentru bugetul regiunii transnistrene, a fost colectată de la 5 companii majore din Transnistria care au transferat bani în Panama şi alte off-shore-uri din Marea Britanie şi Elveţia.

La momentul actual, mărimea taxei de colectare a fondurilor din transferuri spre companii off-shore constituie 10%, scrie publicaţia transnistreană Novosti Pridnestrovia.

„Când o companie off-shore are un venit pe teritoriul Federaţiei Ruse, aceasta trebuie să achite impozite de 20% din venit. De exemplu, în Republica Belarus au mers pe o cale mai simplă: acolo se colectează impozitele de la fiecare transfer de bani la care au participat companiile off-shore. Acestea sunt la nivelul de 15%, în cazul nostru taxa este de 10%”, a explicat aşa zisul vice-ministru dezvoltării economice în regiunea transnistreană, Dmitri Boltruşko.

În ajun aşa zisul ministrul finanțelor, Ghirjul Elena, a raportat că, colectarea impozitelor de la companii off-shore a permis achitarea suplimentară a 10% din pensiile şi salariile locuitorilor regiunii. De asemenea, a mărit suma impozitelor achitate în bugetul regiunii.

„Noi vedem clar cum legea dată nu este acceptată de toţi, dat fiind faptul că nu este în folosul unora. Asemenea lucruri se întâmplă şi în alte ţări. Sunt interesele statului şi sunt interesele oamenilor de afaceri de elită şi ale unor medii de afaceri care activează excelent, utilizând schema dată. Şi acest fapt se confirmă şi în Transnistria, unde operaţiile off-shore se efectuează, în 80% de cazuri, de o singură bancă”, a notat Boltruşko.

Moldova.ORG reaminteşte că la sfârşitul lunii septembrie liderul regiunii transnistrene, Evgheni Şevciuk, a dat un ordin de a colecta impozite de la companii offshore cu scopul de a achita 80% din salarii şi pensii în loc de 70% care se achitau până 30 septembrie 2015.

 

Sursa: http://www.moldova.org/tiraspolul-se-bucura-colectarea-impozitelor-de-la-companii-off-shore-in-regiune-transnistreana-aduc-rezultate/