19.12.2016: TRANSNISTRIA ARE UN NOU ŞEF DE GUVERN, UN NOU ŞEF AL BĂNCII CENTRALE ŞI UN NOU PROCUROR

Sovietul Suprem (SS) al Transnistriei a desfăşurat sâmbătă o şedinţă plenară extraordinară, la care a aprobat propunerile noului preşedinte Vadim Krasnoselski privind numirea şi demiterea unor funcţionari.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul organului legislativ, preşedinte al Guvernului a devenit preşedintele comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe, Alexandr Martînov.

El s-a pronunţat pentru sporirea eficienţei în activitatea organelor executive de conducere.

„Fiecare funcţionar din ministere şi departamente va primi sarcini concrete de activitate. Organele de administraţie trebuie să devină mai compacte, iar cerinţele faţă de managerii publici trebuie să fie mai dure”, a spus noul premier.

Potrivit lui, una din direcţiile principale în activitatea Guvernului va fi crearea condiţiilor pentru atragerea investiţiilor.

El intenţionează să iniţieze procedura de audit a eficienţii cheltuielilor publice, iar în acest sens vor fi implicaţi experţi ruşi şi Curtea de Conturi a RMN.

De asemenea, deputaţii au sprijinit candidatura lui Vladislav Tidva în funcţia de președinte al Băncii Centrale a Transnistriei.

El consideră că pentru creşterea dinamică a economiei transnistrene este nevoie de un curs de schimb controlat, de impozite şi tarife mici la resursele energetice, de un climat investiţional favorabil, de finanțe publice transparente.

Tidva intenţionează ca în următoarele două-trei luni să întreprindă un set de măsuri pentru stabilizarea situaţiei pe piaţa valutară şi va solicita suport financiar din partea Rusiei.

„Trebuie să asigurăm stabilitatea sistemului bancar. Economia transnistreană are nevoie de bănci puternice. Interesele deponenţilor trebuie să fie apărate, însă trebuie să înţelegem că statul nu poate acoperi la nesfârşit neglijenţa şi, pe alocuri, acţiunile criminale ale unor bancheri. Până la aprobarea politicii monetar-creditare pentru anul 2017, banca centrală va activa în coridorul valutar stabilit de 11-11,3 ruble pentru $1. Noul curs de schimb va fi format reieşind din realităţile economice”, a subliniat el.

Totodată, deputaţii l-au probat în funcţia de procuror al Transnistriei pe Anatolii Gureţki, care a ocupat această funcţie în perioada 2006-2012.

 

Sursa: http://www.infotag.md/rebelion-ro/236919/