19.03.2015: Victor Osipov: Guvernul are o misiune importantă în procesul de negocieri în formatul “5+2”

“Este important ca statele din regiune, mai ales care participă în procesul de negocieri în formatul “5+2″ să fie proactive. Niciun alt stat nu va putea să facă ceva în locul nostru. Sarcina pe care o are Guvernul RM este definitorie, cea mai importantă. Este problema noastră, pe teritoriul nostru, pe care o discutăm cu partenerii internaţionali, cu mediatorii din UE, SUA, Rusia, Ucraina şi OSCE”, a declarat Osipov.

Vicepremierul pentru reintegrare a menţionat de asemenea că un alt factor care este unul foarte important în procesul de reglementare transnistreană este comunicarea. “Contează foarte mult comunicarea pe care o avem în cadrul rundelor de negocieri, dar şi în afara acestora. Nu trebuie să aşteptăm că cineva va lua jăratecul cu alte mâini. Noi trebuie să facem acest lucru. Trebuie să avem iniţiative, pentru că nimeni nu va şti să soluţioneze acest conflict, decât oamenii din Moldova”, spune Victor Osipov.

Întrebat despre unele critici lansate faţă de formatul “5+2”, Victor Osipov a menţionat că problema nu este în cifre şi nici în format, ci în proces, iar alt format nu ar schimba situaţia.

“Problema este lipsa unui potenţial model, unor proiecte de reglementare, a unor chestiuni care ar ţine de soluţia politică a problemei transnistrene şi care lipsesc de pe masa negocierilor. Cei care critică procesul de negocieri în formatul “5+2″ trebuie să ştie că problema nu este în cifre şi nici în format, ci în proces. Chişinăul şi Tiraspolul nu reuşesc să ajungă la o abordare care să permită să se meargă înainte spre găsirea unei soluţii. Dacă ar fi alt format, nu ar schimba această problemă de fond, ar rămâne aceeaşi. Formatul 5+2 este unul foarte bun, echilibrat”, mai spune vicepremierul.

Vicepremierul nu a putut declara când vor putea fi reluate și întrunirile în formatul de reglementare “5+2”, cu participarea partenerilor externi, însă și-a exprimat încrederea că în curând va fi stabilită o nouă rundă. Ultima întrevedere a reprezentanţilor politici pentru reglementarea transnistreană a avut loc în luna octombrie 2014.

Amintim că săptămâna trecută, vicepremierul pentru reintegrare, Victor Osipov, şi aşa-numitul ministru de externe de la Tiraspol, Nina Ştanski, s-au întâlnit la Chişinău. Cei doi au discutat despre problemele economice atât din Chișinău, cât și de la Tiraspol.

 

Sursa: http://www.realitatea.md/victor-osipov-guvernul-are-o-misiune-importanta-in-procesul-de-negocieri-in-formatul-5-2_17772.html