17.03.2015: Incredibil, dar adevărat! Republica Moldova plătește pensii doar pentru 20 de persoane din regiunea transnistreană

Odată ajunși la vârsta de pensionare, cetățenii moldoveni din regiunea transnistreană sunt puși în situația de a alege: să ridice pensia de la autoritățile de la Chișinău sau de la administrația regiunii transnistrene. Din păcate, doar la modul teoretic. Practic însă, obținerea pensiei de la autoritățile constituționale pentru cetățenii din regiunea transnstreană este o misiune aproape imposibilă.

În timp ce autoritățile de la Chișinău susțin, aproape într-o voce, că cetățenii sunt cei care trebuie să decidă de unde să ridice pensia, de facto, aceștia nu au alternativă. Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) refuză stabilirea și achitarea pensiilor cetățenilor moldoveni domiciliați în localitățile necontrolate de Chișinău, aceștia fiind redirecționați către instituțiile sociale de la locul de trai.

Pensiile mai mici, dar și ignoranța autorităților îi face pe cetățenii moldoveni din estul repubublicii să aleagă calea cea mai ușoară. Drept dovadă sunt și datele oferite de Ministerul Muncii pentru Moldova.ORG, care spun că doar 20 de persoane din regiunea transnistreană beneficiază de pensii din partea Republica Moldova, în timp ce numărul total al pensionarilor din regiune este de aproximativ 140 de mii.

„Chișinăul „a ucis” patrioții din Transnistria cu nepăsarea sa”

Mihail Dîrul din satul Lunga, raionul Dubăsari este unul din puținii pensionari din stânga Nistrului care au insistat să obțină pensia din partea Republicii Moldova.

Acesta spune că s-a adresat în repetate rânduri instituțiilor de la Chișinău, dar a fost trimis să ceară pensie din Dubăsari.

„Mi s-a spus clar, în față: Dacă vrei pensie din Republica Moldova, trebuie să trăiești în dreapta Nistrului, de exemplu în Criuleni. Dacă ai domiciliul în stânga Nistrului, trebuie să iei pensia de la transnistreni sau rămâi fără pensie”, spune pensionarul.

Mihail Dîrul zice că a lucrat 13 ani la Chișinău și, pentru că nu recunoaște regimul de la Tiraspol, a solicitat pensia de la CNAS.

„Am depus 3 cereri la CNAS și la niciuna nu am primit un răspuns clar. Își bat joc de oameni”, adaugă acesta.

Totodată, pensionarul spune că majoritatea covârșitoarea a persoanelor din regiune aleg din start să primească pensia de la administrația transnistreană. „Chiar dacă, într-un mod uimitor, ar primi cineva pensie de la Chișinău, acesta ar trebui să meargă într-o localitate vecină sau chiar în cel mai apropiat centru raional subordonat Chișinăului ca să o ridice. Aici, în schimb, pensionarii primesc pensia fără întârzieri, le-o aduce acasă și este și mai mare față de cealaltă parte a Republicii Moldova”, spune acesta.

Ion-Manole-decupPromo-LEX: Populația din stânga Nistrului este descriminată pe criterii teritoriale

Directorul Asociației Promo-LEX, Ion Manole, spune că populația din stânga Nistrului e discriminată pe criterii teritoriale.

„Comparativ cu pensionarii din alte regiuni ale tării, cei din regiunea nistreană sunt tratați diferit, lucru inadmisibil din punct de vedere legal. Înțelegem argumentele și problemele invocate de autorități, însă considerăm că ele nu își au locul, deoarece aceste inacțiuni nu sunt altceva decât încălcări ale drepturilor celor aflați in acest spațiu”, spune acesta.

Totodată, spune Ion Manole, nu putem accepta aceste argumente pentru că autoritățile nu prezintă probe despre eforturile întreprinse în vederea rezolvării situației.

„Totodata, este de la sine înțeles faptul ca oamenii nu poarta nici o vina pentru lipsa controlului autorităților asupra acelui teritoriu. Faptul că administrația de facto din regiune le achita anumite sume sub forma de pensii lunare cetățenilor Republicii Moldova, nu poate scuti sau absolvi autoritățile constituționale de obligația pe care o au față de cetățenii aflați pe teritoriul țării”, explică Manole.

Directorul Promo-LEX mai spune că autoritățile se fac vinovate, de asemenea, pentru că nu au deschis conturi de acumulare a impozitelor și taxelor ce trebuie plătite de contribuabilii din teritoriul aflat sub controlul administrației de la Tiraspol. „Faptul că acești pensionari nu ar fi contribuit la bugetul național nu este vina lor. Nu există demersuri din partea autorităților constituționale prin care ar fi solicitat persoanelor fizice sau juridice din regiune să verse impozitele și taxele în conturile respective ale autorităților constituționale”, adaugă Ion Manole.

Pensiile – mai mari, vârsta de pensionare – mai mică

Vârsta de pensionare în stânga Nistrului este de 55 ani pentru femei şi 60 pentru bărbaţi (femeile cu 3 copii – 52 ani, iar cele cu 5 copii – 50 ani). În același timp, potrivit legislației Republicii Moldova, vârsta de pensionare este de 57 ani pentru femei şi 62 de ani pentru bărbaţi.

Dacă pensia minimă oferită de autoritățile de la Chișinău este de 710 lei ( pentru lucrătorii din Agricultură), în regiunea transnistreană aceasta e de 606 ruble (ceea ce înseamnă aproximativ o mie de lei), la care se mai adaugă ajutorul financiar oferit fiecărui pensionar de către Federația Rusă de 15 dolari.

Potrivit informațiilor oferite de Ministerul Muncii pentru Moldova.ORG, numărul beneficiarilor de pensii din partea Republicii Moldova, care locuiesc în regiunea transnistreană este de 20. Totodată, 135 de persoane din regiune beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului.

Aceeași sursă ne-a comunicat că numărul contribuabililor din regiunea transnistreană, care achită contribuții de asigurări sociale în bugetul Republicii Moldova, este de 249.

 

Sursa: http://www.moldova.org/incredibil-dar-adevarat-republica-moldova-plateste-pensii-doar-pentru-20-de-persoane-din-regiunea-transnistreana/