Vadim Krasnoselski a devenit oficial preşedinte al autoproclamatei RMN.
Potrivit agenţiei INFOTAG, vineri, la inaugurarea de la Tiraspol, preşedinta CEC, Elena Gorodeţcaia, a vorbit despre rezultatele alegerilor prezidenţiale din 11 decembrie, subliniind legitimitatea acestora.
„La votare au participat 252 659 alegători sau 60,1% din numărul alegătorilor incluşi în liste. Preşedinte ales al RMN a fost declarat Krasnoselski Vadim Nicolaevici, pentru care au votat 157 410 alegători sau 62,3% din numărul participanţilor la alegeri”, a spus ea.
Noul preşedinte a depus jurământul de credinţă poporului transnistrean, spunând că „va respecta şi va apăra drepturile şi libertăţile omului şi cetăţeanului, va respecta şi va apăra Constituţia şi legile RMN, va apăra suveranitatea şi independenţa, securitatea şi integritatea statului”.
După ce a semnat textul jurământului în limbile rusă, română şi ucraineană, preşedinta CEC şi preşedintele Curţii Constituţionale, Oleg Kabaloev, i-au înmânat noului şef de stat Eşarfa şi legitimaţia de preşedinte.
În discursul său, Krasnoselski a îndemnat poporul Transnistriei să se unească, deoarece puterea e în unitate, şi a promis să consolideze toate ramurile puterii.
„Transnistria va fi un stat orientat social, cu economie de piaţă, va respecta orice formă de proprietate şi va crea condiţii egale pentru toţi, încurajând concurenţa şi dezvoltarea”, a spus el.
El s-a referit şi la activitatea funcţionarilor, menţionând că poate ierta greşelile în lucru, însă nu şi „obrăznicia şi îngâmfarea faţă de cetăţeni”.
La inaugurare au participat primul şi al doilea preşedinte al Transnistriei – Igor Smirnov şi Evghenii Şevciuk, care a candidat pentru un nou mandat.
Şevciuk a menţionat că în cei cinci ani de preşedinţie au fost făcute multe în dezvoltarea infrastructurii şi i-a dorit noului preşedinte ca planurile declarate să fie realizate eficient, iar „viaţa cetăţenilor care locuiesc în condiţii de nerecunoaştere internaţională de peste 25 de ani să fie îmbunătăţită şi mai mult”.
Krasnoselski a fost felicitat şi de ambasadorul Rusiei în RM, Farit Muhametşin, care şi-a exprimat speranţa că „experienţa acumulată dintre Rusia şi Transnistria va fi folosită la maximum, iar proiectele în derulare vor fi realizate şi susţinute”. El a promis că „vor fi multe proiecte interesante pe viitor”.
Sursa: http://www.infotag.md/rebelion-ro/236889/