15.09.2014: “Rusia vrea o a doua Transnistrie în estul Ucrainei”. REACŢIA DURĂ a lui Serghei Lavrov la această declaraţie

Ministrul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, a calificat drept aberaţii afirmaţiile potrivit cărora Rusia ar fi interesată să creeze în estul Ucraina “o zonă-tampon, a doua Transnistrie”, scrie agenţia Infotag.

Astfel, oficialul de la Moscova a menţionat că aceste acuzaţii “reprezintă o încercare atât de lipsită de scrupule, încât nici măcar nu merită să le comenteze, deşi trebuie să facă acest lucru, pentru că faptele sunt ignorate, distorsionate”.

Serghei Lavrov a respins afirmaţiile precum că actualul statut al Transnistriei este în beneficiul Rusiei.

“Astăzi nimeni nu-şi mai aminteşte că în anul 2003, anume Rusia a pregătit “Memorandumul Cozac”, care a fost parafat de preşedintele RM, Vladimir Voronin, şi conducătorii Transnistriei. Dimineaţa urma să aibă loc semnarea, însă noaptea sau seara târziu Javier Solana, din numele UE, l-a sunat pe Voronin şi l-a determinat să se răzgândească, spunând că acest lucru nu este în interesul colaborării dintre Moldova şi UE”, a spus Lavrov.

Potrivit lui, “Memorandumul ar fi fost semnat, atunci conflictul transnistrean demult ar fi fost soluţionat”.

“Temerile că în Memorandum era prevăzută prezenţa îndelungată a contingentului de menţinere a păcii din Rusia, demult ar fi fost date uitării, pentru că prezenţa contingentului militar urma deja să fie încheiată. Să inventezi acum că noi am stopat procesul de reglementare a conflictului transnistrean şi de aceea dorim să facem acelaşi lucru în Ucraina, poate face doar un creier bolnav în speranţa că poate prosti publicul”, a spus şeful Ministerului rus de Externe.

Anterior, Voronin a explicat nedorinţa de a semna Memorandumul prin faptul că este categoric împotriva federalizării Moldovei. Rusia susţine autoproclamata rmn cu surse proprii care nu ajung nici măcar pentru plata salariilor şi pensiilor.

 

Sursa: http://www.publika.md/rusia-vrea-o-a-doua-transnistrie-in-estul-ucrainei–reactia-dura-a-lui-serghei-lavrov-la-aceasta-declaratie_2085991.html