12.06.2017: DIPLOMAŢII RUŞI, DECLARAŢI PERSONA NON GRATA ÎN MOLDOVA, AU FOST EXCLUŞI DIN COMPONENŢA CUC

Diplomaţii ruşi, declaraţi săptămâna trecută persona non grata în Moldova, au fost excluşi din componenţa Comisiei Unificate de Control (CUC). Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la un comunicat al CUC, decizia a fost luată joi, la şedinţa Comisiei.

Potrivit comunicatului, membrii Comisiei i-au eliberat din funcție pe colonelul Igori Dovbnea, locotenent-colonelul Alexandru Grudin și maiorul Dmitrii Raevski, foşti membri ai delegației FR, „în legătură cu finisarea termenului de deplasare”. Cei trei diplomaţi au fost incluşi în lista formată din cinci angajaţi ai Ambasadei Rusiei, care au fost nevoiţi să plece la Moscova săptămâna trecută.

La propunerea delegației Federaţiei Ruse, a fost confirmat în funcţia de membru în CUC Petru Urjumov, care deține în prezent funcția de consilier superior în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse în Republica Moldova. Probabil că după venirea noului ataşat military şi a adjunctului său la Chişinău, aceştia vor fi incluşi în componenţa Comisiei.

Reprezentanţii Ucrainei în CUC şi ai Misiunii OSCE în Republica Moldova au informat despre activitatea grupurilor de lucru responsabile de examinarea situaţiei posturilor amplasate în Zona de Securitate și de menţinere a ordinii de drept. În acest sens, CUC a convenit că reluarea activității grupurilor va avea loc după desemnarea noului reprezentant al FR în componenţa acestora.

În cadrul şedinţei de joi a CUC au fost abordate 10 subiecte.

„În cadrul şedinţei, delegația Republicii Moldova a reiterat necesitatea includerii pe ordinea de zi a subiectului cu privire la măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru asigurarea transparenței militare totale în Zona de Securitate, în conformitate cu prevederile Acordului din 21 iulie 1992. În context, reprezentanţii Tiraspolului din cadrul CUC au exprimat dezacordul în legătură cu abordarea subiectului menţionat”, se arată în comunicat.

 

Sursa: http://www.infotag.md/rebelion-ro/247162/