12.02.2016: Declaraţiile unui diplomat de la Berlin despre conflictul transnistrean, în contextul preşedinţiei germane a OSCE

Interesul şefiei germane a OSCE în chestiunea transnistreană este păstrarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, cu un statul special pentru regiunea transnistreană, susţine Michael Roth, ministrul de stat pentru Europa în cadrul Biroului Federal pentru Afaceri Externe al Germaniei.

Oficialul de la Berlin, aflat săptămâna trecută într-o vizită la Bucureşti, a vorbit despre conflictul îngheţat din stânga Nistrului într-un interviu oferit cotidianului Adevărul.

Acesta a precizat că printre priorităţile preşedinţiei germane a OSCE în acest an se numără „progrese în soluţionarea conflictului transnistrean”.

“Ca Însărcinat al Preşedinţiei germane OSCE pentru acest conflict a fost desemnat un diplomat german, ambasadorul Meier-Klodt. Actualmente este important să ne concentrăm pe ceea ce este fezabil şi să facilităm progrese în chestiuni foarte practice: În viziunea noastră, considerăm prioritară întărirea legăturilor dintre cele două maluri ale Nistrului şi promovarea unor măsuri suplimentare, generatoare de încredere, menite, îndeosebi, să îmbunătăţească viaţa oamenilor din această regiune.   Aceasta ar însemna, totodată, şi o contribuţie la revigorarea economică şi, prin urmare, la stabilitatea întregii regiuni. O soluţie completă, echitabilă şi sustenabilă a conflictului va putea fi atinsă doar în strânsă corelare cu partenerii internaţionali de la Washington, Bruxelles, Moscova, Kiev şi, bineînţeles, şi cu vecinul Moldovei, România. Este un semn bun că oficialii de la Chişinău şi cei de la Tiraspol recunosc importanţa procesului de negocieri. La final trebuie să obţinem o soluţie bazată pe suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, cu un statut special pentru Transnistria”, a declarat Michael Roth în interviu.

Recent, preşedintele OSCE, Frank-Walter Steinmeier, a declarat că aşa-zisele „conflicte îngheţate”, precum cel din regiunea transnistreană, nu sunt chiar atât de „îngheţate” pe cât s-ar crede şi, în ceea ce priveşte cazul conflictului din Nagorno-Karabah, dintre Armenia şi Azerbaidjan, a cerut crearea unui nou mecanism de investigare a încălcărilor de încetare a focului din această regiune.

 

Sursa: http://infoprut.ro/43040-declaratiile-unui-diplomat-de-la-berlin-despre-conflictul-transnistrean-in-contextul-presedintiei-germane-a-osce.html