11.05.2016: Vicepremierul pentru reintegrare va cere explicaţii Moscovei pentru defilarea trupelor ruse la Tiraspol

Autorităţile de la Chişinău vor discuta cu cele de la Moscova despre situaţia provocatoare care s-a ivit pe 9 mai, de Ziua Victoriei, în regiunea transnistreană, unde militarii din Grupul Operativ al Trupelor Ruse au luat parte la parada militară a separatiştilor de la Tiraspol.

 

Vicepremierul pentru reintegrare, Gheorghe Bălan, a abordat acest subiect în cadrul unui briefing de presă despre reluarea negocierilor în formatul 5+2, la care a participat și reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE pentru reglementarea transnistreană, Cord Meier-Klodt.

„Nu putem cataloga drept pozitivă această acțiune iar pe această linie se va lucra direct cu partenerii noștri din Federația Rusă”, a spus Bălan, potrivit Deschide.md.

În privinţa reluării formatului 5+2, reprezentantul OSCE a comentat: „Eu înțeleg foarte bine că noi nu am stabilit linia de direcție, dar e necesar ca să aibă loc primele runde pentru a stabili aceste lucruri. Responsabilitatea noastră este să mișcăm lucrurile pentru binele oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Problemele sunt legate de libera circulație a transportului dar și din domeniul comunicațiilor”.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene şi-a exprimat nedumerirea în legătura cu participarea, pentru prima dată, la parada militară desfășurată la Tiraspol a unităților militare din Grupul Operativ al Trupelor Ruse, dislocat ilegal în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Chișinăul a rămas cu atât mai mult surprins, având în vedere solicitările insistente adresate autorităților ruse de a se abține de la astfel de acțiuni.

În particular, Ministerul de Externe şi Integrării Europene menționează că vineri, 6 mai 2016, ministrul de externe Andrei Galbur, în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul Fedraţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin, a solicitat abținerea de la orice prezentă a militarilor și tehnicii militare ruse la manifestări.

„După cum este evident, participarea militarilor ruși, împreună cu formațiunile militare și paramilitare ale regimului de la Tiraspol, la evenimentele prilejuite de Ziua Victoriei asupra nazismului contravine angajamentelor asumate de către Federația Rusă conform principiilor și normelor dreptului internațional. Or, potrivit declarațiilor oficiale făcute în repetate rânduri de către demnitari de rang înalt ai Federației Ruse, acest stat s-a angajat să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, angajament stipulat și în Tratatul de prietenie și cooperare între Republica Moldova și  Federația Rusă”, se precizează într-un comunicat al MAEIE.

„Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene își exprimă speranța că autoritățile Federației Ruse vor respecta cu bună credință normele şi principiile dreptului internațional și că pe viitor ele se vor abține de la acțiuni de natură să pericliteze bunele relații dintre statele noastre”, adaugă diplomaţia de la Chişinău.

 

Sursa: http://infoprut.ro/43996-vicepremierul-pentru-reintegrare-va-cere-explicatii-moscovei-pentru-defilarea-trupelor-ruse-la-tiraspol.html