11.03.2016: VENITURILE ȘI CHELTUIELILE TRANSNISTRIEI CONTINUĂ SĂ SCADĂ

Situația din Transnistria continuă să se înrăutățească. Astfel arată datele publicate de Ministerul Finanțelor din regiunile cu privire la veniturile și cheltuielile bugetului consolidat pentru lunile ianuarie-februarie.

Potrivit agenției „INFOTAG”, veniturile (fără ajutorul umanitar și obligațiile trezoreriale de stat) au constituit 492,9 mil. rub. ($44,4 mil.) – cu 91,5 mil. rub. (20%) mai puțin decât în anul trecut.

Încasările la bugetul republican s-au redus cu 47,9 mil. – până la 185,3 mil. rub., la cele locale – cu 20,8 mil. – până la 111,6 mil. și la fondul social – cu 22,8 mil. – până la 196 mil. rub.

Veniturile fiscale s-au redus cu 76 mil., constituind 418 mil. rub. Cheltuielile într-un an s-au micșorat de la 901,2 mil. la 800,9 mil. rub. ($72,1 mil.).

La situația de la 1 martie datoria bugetului consolidat de achitare a muncii angajaților bugetari a atins 304,9 mil. rub., majorându-se în luna februarie cu circa 6 mil. rub. Datoriile bugetului republican la pensii și indemnizații pe viață au constituit 1,3 mil. rub., iar ale fondului social de achitare a pensiilor – 64,3 mil. rub.

 

Sursa: http://www.infotag.md/rebelion-ro/219924/