09.05.2014: Rogozin „s-a produs” la Tiraspol: „Important este să rezistați”

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin nu a ratat nici de această dată șansa de a face declarații scandaloase.

În discursul rostit după parada de 9 mai, organizată la Tiraspol, oficialul rus a ținut să încurajeze locuitorii din regiune „să fie bravi și să reziste”.

„Rusia, în calitatea de garant al păcii și securității pe Nistru, va face tot posibilul pentru ca Transnistria să nu ajungă în izolare. Rusia nu doar urmărește situația, dar va face tot posibilul pentru a evita izolarea Transnistriei. Vom lua măsuri în funcție de cum vor evolua lucrurile. Rusia v-a ajutat și vă va ajuta și în continuare. Important este să rezistați”, a declarat Rogozin.

Acesta nu a ezitat să se refere și la situația din Ucraina, în special la tragedia de la Casa Sindicatelor din Odesa.

„Acest caz nu poate fi numit altfel decât un nou Katîn. Cei care au comis acest masacru nici nu pot fi numiți oameni”, a menționat el.

Amintim că, în pofida recomandărilor făcute de autoritățile de la Chișinău, de a nu vizita regiunea din stânga Nistrului de 9 mai, Dmitri Rogozin a venit, ieri-seara, la Chișinău, de unde a plecat la Tiraspol.

Vicepremierul rus s-a plâns pe rețelele de socializare că autoritățile aeriene ucrainene nu i-au permis să survoleze spațiul ucrainean și a fost nevoit să zboare spre Chișinău prin spațiul aerian român și bulgar.

Acuzațiile lui Rogozin au fost dezmințite de autoritățile din Ucraina.

 

Sursa: https://lact.ro/administrator/index.php?option=com_content&view=article&layout=edit