Directorul Uzinei Metalurgice de la Râbniţa, Andrei Iudin, părăseşte regiunea din stânga Nistrului, transmite Infotag.
Acesta a depus şi o cerere parlamentului local, în care era deputat, prin caresolicită să-i fie acceptată depunerea mandatului.
În circumscripţia din jurul Râbniţei, uden acesta a fost ales ca deputat, urmează să fie organizate noi alegeri, în decurs de o lună.
Iudin scrie în cererea de demisie din funcţia de legislator că “este transferat la un alt loc de muncă în afara republicii”.
Acesta a condus Uzina Metalurgică din 2005, iar până atunci a lucrat cu firma rusească Evrazholding.