06.05.2014: Rogozin se duce de 9 mai în regiunea transnistreană

Reprezentantul special al preşedinţiei ruse pentru regiunea transnistreană, Dmitri Rogozin, va veni de 9 mai la Tiraspol. Anunțul a fost făcut de oficialul rus pe contul său Twitter, transmite UNIMEDIA.

„Am o atitudine respectuoasă față de sfaturile străine și în special amenințări, dar voi veni de Ziua Victoriei în Transnistria. Așteptați-mă”, a scris Dmitri Rogozin.

Reacția oficialului rus este un răspuns la declarațiile președintelui Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, făcute în cadrul emisiunii „După 20 de ani” de la Pro TV București.

„Pe 9 mai și-a anunțat prezența la Tiraspol vicepremierul rus Dmitri Rogozin. Noi i-am recomandat să se abțină de la această vizită, dar nu am fost auziți. Bineînțeles că nu putem să-i interzicem să vină pe teritoriul Republicii Moldova. Și la Chișinău vor fi manifestații organizate de comuniști, dar vom sărbători și Ziua Europei. Unii își doresc confruntări, dar noi vrem să-i ajutăm pe oameni să înțeleagă unele lucruri”, a declarat Vlad Filat.

UNIMEDIA amintește că în toamna anului trecut Dmitri Rogozin amenința R. Moldova că ar putea îngheța în timpul iernii. Tot el a luptat în războiul din 1992 de partea regiunii transnistrene, împotriva R. Moldova.

 

Sursa: http://unimedia.info/stiri/Rogozin-se-duce-de-9-mai-in-regiunea-transnistreana-75916.html?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=rss