06.04.2017: TRANSNISTRIA SUSŢINE CĂ MOLDOVA NU A ACHITAT PENTRU ENERGIA ELECTRICĂ LIVRATĂ

Autorităţile din Transnistria sunt îngrijorare din cauza că Moldova întârzie să achitate pentru energia electrică care i-a fost livrată.

Potrivit agenţiei INFOTAG, vicepreşedintele Băncii Centrale Transnistrene (BCT), Alexei Melnic, a spus în cadrul unui emisiuni la un post de televiziune din regiune că în ultimul timp nu se respectă graficul de achitare care este fixat în contractul de export între firma „Energocapital” şi compania moldovenească „Energocom”.

„Pe de o parte, aceasta înseamnă că valuta nu mai ajunge în rezervele BCT, iar pe de altă parte, „Energocapital”, care furnizează energia electrică, nu poate achita pentru gazul primit. Adică mijloacele care trebuiau să ajungă pe contul de gaz nu mai ajung acolo”, a menţionat el

Potrivit ministrului Industriei, Nicolai Gliga, volumul datoriei „Energocapital” în contul de gaz, de unde este compensat deficitul bugetar, depăşeşte 24 mil. ruble ($2,12 mil.).

„Totodată, până la sfârşitul lunii aprilie, firma trebuie să achite pentru gazul consumat până la 1 aprilie, în volum de 29 mil. ruble. Astfel, datoria totală poate depăşit 54 mil. ruble ($4,77 mil.)”, a spus el.

După cum a informat anterior INFOTAG, până la 31 martie, firma intermediară „Energocapital” a livrat întreprinderii „Energocom” energie electrică de la CERS Moldovenească. „Energocom” a încheiat un contrat de livrare a energiei electrice în Moldova, pentru perioada 1 aprilie 2017 – 31 martie 2018, cu compania ucraineană „DTEK Trading”, care a oferit un preţ mai avantajos.

Livrarea energiei electrice către Moldova permitea BCT să primească valută pentru aceasta, în condiţiile în care Transnistria se confruntă cu o criză valutară acută. Odată cu pierderea contractului, situaţia în Transnistria se înrăutăţeşte, după cum recunosc şi autorităţile din regiune.

 

Sursa: http://www.infotag.md/economics-ro/243613/