05.05.2017: LIDERUL DE LA TIRASPOL CONSIDERĂ CĂ, ÎN LOC SĂ SOLUŢIONEZE PROBLEME CONCRETE, MOLDOVA SE OCUPĂ DE LOZINCI POLITICE

„Moldova se eschivează de la soluţionarea unor probleme concrete de care depinde viaţa oamenilor simpli şi se ocupă de lozinci politice privind reintegrarea ţării”, susţine preşedintele autoproclamatei RMN, Vadim Krasnoselski.

Potrivit agenţiei INFOTAG, în ajun, la şedinţa adunării primilor deputaţi transnistreni, el a spus că „Moldova vrea să instaleze posturi vamale comune pe frontiera transnistreană cu Ucraina, nu doreşte să înceteze urmăririle penale împotriva funcţionarilor din Transnistria, să deblocheze activitatea staţiei de cale ferată Slobodka, foarte greu soluţionează problemele ce ţin de comunicaţii”.

„Toate acestea sunt problemele care îi îngrijorează pe locuitorii Transnistriei şi Moldovei. Dar noi auzim doar nişte lozinci politice despre reintegrare şi altele de acest gen.”, s-a indignat liderul de la Tiraspol, care a calificat aceste declaraţii drept „o farsă politică”.

Krasnoselski consideră că „unii politicieni încearcă să jongleze cu focul lângă un butoi cu pulbere, însă o fac destul de stângaci, cu riscul de a exploda butoiul şi de a suferi ei înşişi”.

„Este foarte periculoasă decizia Curții Constituțională a Republicii Moldova prin care a declarat neconstituțională prezența militară rusă în calitate de forță pacificatoare. Faptul că CC recomandă rezolvarea acestei probleme prin mijloace diplomatice sau militare este serios și periculos. Curtea Constituțională nu propune ca problema să fie rezolvată în conformitate cu legislația în vigoare, dar indică direct soluții”, a menţionat el.

Liderul transnistrean a condamnat şi „trecerea de la Ziua Victoriei la Ziua Europei”.

 

Sursa: http://www.infotag.md/rebelion-ro/245123/