04.05.2017: Deputatul rus care a amenințat R. Moldova cu un conflict militar asemenea celui din Osetia de Sud, primit cu onoruri de președintele Dodon

Președintele Igor Dodon a avut, ieri, o întrevedere la Președinție cu deputatul rus Kazbek Taisaev, cel care a amenințat anterior R. Moldova cu un conflict militar asemenea celui din Osetia de Sud din anul 2008, fiind adeptul integrării Transnistriei în Federația Rusă.

„Părțile au făcut un schimb de opinii privind situația social-politică din Republica Moldova, în special cu referire la evenimentele care sunt și vor fi organizate la Chișinău cu prilejul Zilei Victoriei. Un subiect aparte al discuțiilor l-a constituit mersul soluționării diferendului transnistrean. Oficialii au optat pentru rezolvarea acestui subiect, ținând cont de năzuințele cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului”, anunță scurt Președinția de la Chișinău despre întâlnirea lui Taisaev cu Igor Dodon.

Acum trei ani, Taisaev făcea declarații scandaloase la Tiraspol, unde a fost decorat de separatiști, dar și în ședința Dumei de Stat cu referire la Transnistria.

Acesta declara atunci că Moscova ar putea acționa în Transnistria precum a făcut-o în Osetia de Sud în august 2008.

„Transnistria se află într-o strâmtoare. De o parte, se află actuala putere violentă de la Kiev, iar de cealaltă – puterea proromânească de la Chișinău. Astăzi, mai mult ca oricând, Transnistria are nevoie să fie apărată și nimeni în afară de noi nu poate ajuta tânăra republică”, spunea Taisaev.

Făcând trimitere la referendumul din Crimeea, Taisaev menționa că acum există un precedent în care Rusia a sărit în apărarea populației vorbitoare de limbă rusă și i-a acordat ajutor. „Transnistria și populația ei au nevoie de un ajutor similar”, menționa deputatul rus.

Potrivit lui, integrarea R. Moldova și a Ucrainei în Uniunea Europeană va însemna că Transnistria va deveni dependentă de Vest, iar Occidentul va încerca să creeze în această regiune încă un cap de pod care ar amenința interesele strategice ale Rusiei.

Taisaev a propus un șir de măsuri concrete care ar susține Transnistria și ar grăbi procesele social-economice și politice de integrare a Transnistriei în Federația Rusă.

El susținea că, dacă forțele prorusești nu vor reuși să învingă la viitoarele alegeri parlamentare din R. Moldova, atunci se va recurge la un scenariu similar celui din august 2008 din Osetia de Sud.

„Frățeasca republică transnistreană întâmpină probleme grave. Acestea sunt probleme comune, fiindcă în Transnistria avem 180 de mii de conaționali și asta e cea mai mare diasporă rusească. În 2006, prin referendum, cetățenii Transnistriei s-au expus pentru independență, cu ulterioara alipire la Rusia. Au trecut opt ani, iar procesul de apropiere s-a tărăgănat”, mai spunea Taisaev.

 

Sursa: http://www.ziarulnational.md/deputatul-rus-care-a-amenintat-r-moldova-cu-un-conflict-militar-asemenea-celui-din-osetia-de-sud-primit-cu-onoruri-de-presedintele-dodon/