03.06.2014: Viceprim-ministrul Eugen Carpov a avut o întrevedere cu noul şef al Misiunii EUBAM, Francesco Bastagli

Viceprim-ministrul Eugen Carpov a avut la 3 iunie 2014, o întrevedere cu noul şef al Misiunii UE de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina, Francesco Bastagli. Acesta a fost numit în funcţie la 29 martie anul curent.

În cadrul întrevederii oficialii au discutat despre situaţia actuală în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, precum şi aspecte legate de consolidarea măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului.

Eugen Carpov a subliniat importanţa suportului şi contribuţiei Misiunii EUBAM la gestionarea frontierei moldo-ucrainene, în special, în preluarea standardelor europene privind securizarea frontierei. Vicepremierul a menţionat, de asemenea, rolul pe care Misiunea îl joacă în activitatea Grupurilor de lucru sectoriale şi în consolidarea încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.

La rândul său, Francesco Bastagli a reconfirmat aspiraţia EUBAM de a oferi în continuare asistenţă autorităţilor vamale şi de grăniceri din Republica Moldova şi Ucraina. Şeful Misiunii a exprimat speranţa că suportul oferit va reprezenta o contribuţie esenţiala la soluţionarea conflictului transnistrean.

 

Sursa: http://gov.md/libview.php?l=ro&idc=606&id=7747