03.04.2015: Reprezentanţii Tiraspolului s-au dezis în mod unilateral de angajamentele asumate anterior privind asigurarea liberei circulaţii în Zona de Securitate

 

 Comunicat de presă

 

3 aprilie 2015

 

Reprezentanţii Tiraspolului s-au dezis în mod unilateral de angajamentele asumate anterior privind asigurarea liberei circulaţii în Zona de Securitate

 

Pe 2 aprilie 2015 în or. Bender s-a reunit Comisia Unificată de Control. În deschiderea şedinţei, la propunerea co-preşedintelui din partea Federaţiei Ruse s-a hotărât convocarea conducătorilor delegaţiilor Republicii Moldova şi a regiunii transnistrene pentru a coordona poziţiile pe marginea ordinii de zi.

Tema principală în cadrul şedinţei co-preşedinţilor a fost libertatea circulaţiei în Zona de Securitate. În acest context au fost discutate ultimele evenimente produse, în special, acţiunile unilaterale întreprinse la 1 aprilie 2015 de către structurile transnistrene, care au blocat accesul colaboratorilor de poliţie ai Republicii Moldova în or. Bender. Totodată, observatorilor militari le-a fost îngrădită ieşirea pentru a documenta cazul. Delegaţia moldovenească a declarat că prin aceste acţiuni au fost încălcate flagrant deciziile CUC privind libera circulaţie. În răspuns, reprezentanţii Tiraspolului au reproşat că nu au existat argumente pentru deplasarea la faţa locului a observatorilor militari, în scopul documentării incidentului.

În cadrul discuţiilor s-a constatat că poziţia conducătorului delegaţiei transnistrene contravine angajamentelor asumate pe parcursul şedinţelor anterioare.

Pentru deblocarea situaţiei şi găsirea unei soluţii de consens, componenta CUC din partea Republicii Moldova a sugerat acceptarea propunerilor enunţate la şedinţa co-preşedinţilor din 19 martie a.c., când a fost aprobat un proiect de document care prevedea măsuri concrete de soluţionare a problemelor existente în calealiberei circulaţii în Zona de Securitate, inclusiv şi efectuarea monitorizării de către Misiunea OSCE a situaţiei în Raionul cu regim sporit de securitate or. Bender.

Partea transnistreană a refuzat categoric ca Misiunii OSCE să îi revină un rol activ în procesul de monitorizare, precum şi a respins propunerile delegaţiei Federaţiei Ruse privind deplasarea observatorilor militari pentru a documenta incidentele, la solicitarea unuia dintre comandanţii militari superiori ai contingentelor de pacificatori.

În lipsa consensului, co-preşedintele Federaţiei Ruse a propus transferarea şedinţei pentru săptămâna următoare.

 

 

Delegaţia Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control