01.04.2016: ​ÎNTRE MOLDOVA ŞI TRANSNISTRIA S-AR PUTEA ISCA UN NOU RĂZBOI FEROVIAR

Autorităţile Transnistriei ar putea aplica faţă de Moldova „măsuri de reacţionare care depăşesc limitele logicii politico-diplomatice, de negocieri”. Cu asemenea ameninţare a venit viceministrului Afacerilor Externe al autoproclamatei RMN, Dmitrii Palamarciuc, dacă „situaţia din domeniul transportărilor feroviare nu va progresa”.

După cum a relatat anterior „INFOTAG”, Transnistria este nemulţumită de faptul că din 1 ianuarie, prin decizia Moldovei şi Ucrainei, a fost modificată schema de deplasare a mărfurilor importate în Transnistria pe cale feroviară. În particular, din schema de importare în Transnistria au fost excluse staţiile „Slobodca-export” şi „Kuciurgan-export”, de la care marfa putea fi transportată doar de trenurile Căii ferate transnistrene (CFT).

În cadrul ultimei reuniuni a grupurilor de experţi partea moldovenească, în baza funcţionării Acordului de Liber Schimb cu UE, a declarat că va reintroduce staţiile în schemă doar dacă pe teritoriul staţiei „Tiraspol” vor fi prezente organele vamale moldoveneşti sau, în caz contrar, revenirea CFT în componenţa Căii Ferate din Moldova (CFM).

Partea transnistreană consideră că aceste condiţii „sunt imposibil de realizat, având substrat politic evident şi care practic blochează perspectiva obţinerii unor soluţii reciproc avantajoase”.

În opinia Tiraspolului, este necesar „de a păstra traseul logistic corect de deplasare a mărfurilor de la staţia „Kuciurgan” până la Tiraspol şi de a exclude necesitatea ocolirii prin „Bender-2” şi „Tiraspol” şi posibila dubla taxare de către CFM şi CFT”.

Directorul CFT, Oleg Culibicov, a subliniat „imposibilitatea includerii schemei importului transnistrean în tehnologia tranzitului moldovenesc din cauza cheltuielilor considerabile ale economiei RMN la achitarea suplimentară a taxelor de transportare”.

El a promis că dacă nu va fi găsit un consens reciproc acceptabil cu partea moldovenească atunci Transnistria „în calitate de prim pas va recupera pierderile din introducerea schemei discriminatorii prin reglementarea tarifară a circulaţiei feroviare, ceea ce va compensa pierderile agenţilor economici din republică”.

 

Sursa: http://www.infotag.md/rebelion-ro/221355/