01.03.2016: Activități la Biroul pentru Reintegrare

Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan i-a primit astăzi, 1 martie, la sediul Guvernului, pe Andreas Peschke, Împuternicit pentru Europa de Est şi Asia Centrală, MAE al Republicii Federale Germania, şi Dušan Dacho, Ambasador cu misiuni speciale, MAE al Republicii Slovacia. Ambasadorii au fost însoţiţi de E.S. Robert Kirnag, Ambasadorul Slovaciei în Moldova, şi E.S. Ulrike Knotz, Ambasadoarea Germaniei în Moldova.

În cadrul întâlnirii diplomații s-au interesat de prioritățile actualului Guvern, viziunile acestuia la compartimentul reintegrarea țării și perspectivele procesului de negocieri pentru reglementarea transnistreană.

La rândul său, Gh. Bălan i-a informat despre obiectivele primordiale, statuate în Programul de activitate a Guvernului, referindu-se, în special, la prioritatea strategică de reglementare a conflictului transnistrean şi de reintegrare a ţării. În context, vicepremierul a subliniat că obiectivul final urmărit de autorităţile naționale în cadrul negocierilor constă în identificarea unei soluţii politice durabile la această problemă, prin elaborarea unui statut juridic special pentru regiune, în baza principiilor suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. A fost reiterată necesitatea reluării negocierilor în cadrul formatului „5+2”, precum şi în cadrul celorlalte platforme de dialog existente, inclusiv, la nivelul grupurilor sectoriale de lucru.

Viceprim-ministrul a menţionat angajamentul Executivului de a sprijini populaţia din raioanele de est ale ţării prin extinderea spațiilor unice în regiune, promovarea interacțiunii dintre comunitățile de afaceri de pe ambele maluri ale Nistrului, aprofundarea relațiilor comerciale cu UE, asigurând informarea concomitentă a locuitorilor și agenților economici din regiunea transnistreană despre beneficiile şi impactul pozitiv al politicilor de reintegrare. Gh. Bălan a accentuat, de asemenea, importanţa pe care o acordă Guvernul promovării măsurilor de consolidare a încrederii dintre populaţia de pe ambele maluri, fiind amintite rezultatele pozitive ale conferinţei bavareze ce a avut loc în or.Rottach-Egern, în perioada 29-30 octombrie 2015.

Discuţiile care au urmat s-au axat pe un spectru larg de probleme legate de gestionarea dosarului transnistrean, printre care şi situația cu privire la respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în regiune, libera circulaţie a persoanelor şi a mijloacelor de transport, evoluțiile în Zona de securitate şi mecanismele de menţinere a stabilităţii în perimentrul acesteia, diverse aspecte cu caracter tehnic pe marginea cărora se poartă consultări la nivelul experților de pe ambele maluri (în domeniile economie, transport, ecologie ş.a.).

 

Sursa: https://www.facebook.com/Biroul-pentru-Reintegrare-1399244030299700/